Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 20 iun /Agerpres/ - Ministerul român al Afacerilor Externe nu este de acord cu luările de poziţie publice ale ministrului federal al afacerilor externe al Austriei pe tema asistenţei sociale destinate lucrătorilor intra-comunitari, cu referire expresă la România, apreciind că amplificarea, în mod artificial, a unor astfel de poziţionări, riscă să-i transforme pe cetăţenii români care lucrează în mod legal în Austria în victime ale unei dispute politice interne.

Potrivit unui comunicat remis sâmbătă AGERPRES, MAE a transmis deja poziţia sa părţii austriece, prin demersuri efectuate la nivel diplomatic în cursul acestei săptămâni, atât la Viena, cât şi la Bucureşti, la nivelul de ambasador.

Elementele de poziţie a României, transmise părţii austriece, sunt următoarele: menţionarea distinctă a României în contextul legat de aplicarea normelor europene în materie de export de prestaţii sociale (alocaţia pentru copii) este nejustificată în condiţiile în care România se regăseşte abia pe locul 5 între statele membre către ai căror cetăţenii sunt transferate aceste alocaţii (după Ungaria, Slovacia, Polonia şi Slovenia). Astfel, potrivit măsurătorilor statistice efectuate de partea austriacă, atât în privinţa asistenţei sociale oferite, cât şi a alocaţiilor pentru copii, reiese faptul că cetăţenii români nu sunt pe primele locuri în rândul beneficiarilor, aspect confirmat inclusiv public recent de ministrul Muncii, Rudolf Hundstrofer.

MAE precizează că libera circulaţie a persoanelor şi lucrătorilor este un principiu fundamental al UE, care presupune aspecte concrete, printre care accesul nediscriminatoriu la serviciile sociale. Ca şi ceilalţi cetăţeni europeni care lucrează în alte state membre, cetăţenii români au şi trebuie să aibă acces la prestaţiile ce rezultă din munca depusă şi contribuţiile lor sociale, o abordare diferită fiind profund inechitabilă şi contrară dreptului european în vigoare.

"În plus, gradul de integrare al cetăţenilor români aflaţi în Austria în societatea gazdă este unul foarte înalt, fapt confirmat în repetate rânduri de oficialii austrieci", relevă sursa citată.

MAE mai susţine că legislaţia europeană prevede garanţii suficiente în vederea prevenirii şi combaterii abuzurilor în domeniul prestaţiilor sociale, iar partea română este dispusă să examineze, de la caz la caz, în dialogul cu partea austriacă, orice potenţială situaţie de încălcare a reglementărilor în materie, concomitent cu o strânsă coordonare cu Viena la nivelul UE.

"Ministerul român al afacerilor externe apreciază că amplificarea, în mod artificial, în contextul actual premergător alegerilor regionale din Austria, a unor astfel de poziţionări, riscă să-i transforme pe cetăţenii români care lucrează în mod legal în Austria în victime ale unei dispute politice interne şi, în acelaşi timp, să afecteze relaţiile bilaterale româno-austriece. Acestea se afla în prezent la un nivel fără precedent de dezvoltare pe toate palierele, nu numai politic, ci şi în sfera economică", se mai arată în documentul citat. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Ştefănescu, editor: Mihai Simionescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.