Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 8 mai /Agerpres/ - Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat vineri că premierul Victor Ponta nu a discutat cu el în prealabil despre vizita pe care şeful Executivului a efectuat-o în statele din ţările arabe, arătând că aceasta este o "metodă inedită de a face politică externă".

"Victor Ponta a plecat pe cont propriu. Nu a discutat cu mine în prealabil vizita pe care a făcut-o în statele din Arabia", a declarat Iohannis, la Aeroportul "Henri Coandă", la întoarcerea din Polonia.

Şeful statului a precizat că premierul Victor Ponta l-a informat după ce a revenit din vizita din statele arabe că a avut "nişte discuţii senzaţionale, nu ştim exact despre ce, dar se pare că au fost foarte bune".

"Este o metodă inedită de a face politică externă, fiecare de capul lui, dar probabil aşa a înţeles dl prim-ministru că trebuie să se întâmple în politica externă", a spus Iohannis.

El a subliniat că nu îi solicită premierului lucruri extraordinare, ci o discuţie lămuritoare înainte de astfel de vizite externe.

"Nu solicit lucruri extraordinare şi nici complicate, solicit lucruri pe care şi dl prim-ministru ar putea să le facă: o discuţie lămuritoare înainte cu siguranţă va ajuta", a arătat şeful statului. AGERPRES/(A - autor: Florentina Peia, editor: Andreea Rotaru)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.