Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 27 apr /Agerpres/ - Premierul Victor Ponta, preşedintele PSD, a evocat luni, în deschiderea şedinţei Biroului Permanent Naţional al partidului, împlinirea a trei ani de la constituirea Uniunii Social Liberale, aceasta fiind şi tema unei reuniuni care va avea loc la ora 18,00 la Palatul Parlamentului.

"Noi suntem unde eram acum trei ani, pe partea în care eram acum trei ani. Dacă cineva între timp s-a răzgândit, şi stă toată ziua şi cu dl. Ungureanu şi cu dl. Predoiu şi cu d-na Boagiu, cu Ialomiţianu, şi cu toţi ceilalţi, e problema lor, nu e noastră. Noi am fost consecvenţi şi ne-am ţinut de cuvânt", a declarat Ponta la sediul central al PSD.

El a subliniat că şedinţa BPN este una specială, care are loc în prezenţa majorităţii celor care au semnat, în urmă cu trei ani, moţiunea de cenzură care a dus la căderea guvernului Ungureanu.

"În urmă cu trei ani, la Parlament, aveam foarte mari emoţii. Ceilalţi, care nu eraţi in Parlament, aveaţi de asemenea emoţii uitându-vă la televizor. Cred că după trei ani de zile nu e prea devreme să facem un prim bilanţ al celor trei ani, ocazie cu care vom stabili câte lucruri am făcut din ce am promis atunci, pe 27 aprilie 2012, ce ne-a mai rămas de făcut. Şi vă rog pe toţi şi îi invit pe toţi cei care au votat atunci moţiunea să fie alături de noi, chiar dacă între timp politica e politică, lucrurile se mai despart", a afirmat premierul.

Victor Ponta a adăugat că Guvernul trebuie să discute şi despre proiectele din perioada următoare.

"Motiv pentru care astăzi o sa discutăm despre proiectele guvernamentale şi parlamentare pentru cele două luni care au rămas de sesiune, despre pregătirile noastre politice şi despre faptul că peste fix un an suntem în campania pentru alegerile locale. Asta înseamnă că practic ne pregătim din timp cu candidaţi, cu proiecte, ca sa fim din nou pe primul loc aşa cum am fost de cele mai multe ori prin votul oamenilor", a menţionat preşedintele PSD. AGERPRES/(A-autor: Cătălina Matei, editor: Mihai Simionescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.