Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 18 mar /Agerpres/ - Preşedintele de onoare al Partidului Naţional Liberal (PNL), Mircea Ionescu-Quintus, care împlineşte miercuri 98 de ani, a fost omagiat în plenul Senatului.

"Preşedinte al Senatului, senator timp de două mandate, un om care a dus flacăra liberalismului timp de opt decenii, aniversează miercuri 98 de ani. Este vorba de preşedintele de onoare al PNL, domnul Mircea Ionescu-Quintus. Aici, de la înalta tribună a Senatului, doresc să-i urez 'La mulţi ani!' în numele dvs., viaţă cât mai lungă, sănătate, fericire şi vă adresez şi dvs. să ajungeţi la această vârstă venerabilă ca reprezentanţi ai partidelor pe care le aveţi în spate", a afirmat Octavian Motoc, viceliderul grupului PNL din Senat.

Vicepreşedintele Senatului Ioan Chelaru i-a transmis "maestrului Quintus" aceleaşi felicitări şi urări de sănătate.

"Sperăm şi în viaţă şi în politică să călcăm pe urmele dumnealui şi exemplul pozitiv care l-a reprezentat să fie bine primit de către noi toţi, unii să încerce chiar să-l depăşească", a spus senatorul Ioan Chelaru, preşedintele de şedinţă al plenului de miercuri.

***

Scriitorul şi omul politic Mircea Ionescu-Quintus s-a născut la 18 martie 1917 la Cherson, în Crimeea (Ucraina), unde familia era refugiată.

Mircea Ionescu-Quintus, preşedinte de onoare al PNL, a absolvit Liceul "Sfinţii Petru şi Pavel" din Ploieşti (1927 - 1934); este licenţiat al Facultăţii de Drept din Bucureşti (1938); specialist în drept şi procedură penală.

Avocat în Baroul de Prahova (1940 - 1987); consilier îndrumător de avocaţi stagiari (1977 - 1985); profesor la catedra de Drept Constituţional şi Administrativ la Facultatea de Studii Juridice a Universităţii de Inventică din Ploieşti (1991 - 1993).

Preşedinte al Tineretului Liberal "Brătianu" din judeţul Prahova şi membru al Comitetului Naţional al Tineretului Liberal (1945 - 1947).

Deţinut politic, mai mulţi ani, în perioada regimului comunist.

A fost preşedinte al Organizaţiei judeţene Prahova a PNL (1990 - 1993); în această calitate, în perioada februarie - iunie 1990, a fost membru al CPUN, judeţ Prahova; vicepreşedinte al PNL (1990 - 1992); preşedinte al PNL (din 26 februarie 1993, până în 17 februarie 2001); deputat de Prahova în prima legislatură postdecembristă, ales pe lista PNL la 20 mai 1990; vicepreşedinte al Adunării Deputaţilor (18 iunie 1990 - septembrie 1991).

Ministru al Justiţiei în Cabinetul condus de Theodor Stolojan (16 octombrie 1991 - 19 noiembrie 1992).

La alegerile parlamentare din 3 noiembrie 1996 a obţinut un mandat de senator de Prahova iar la 27 noiembrie 1996, a fost ales vicepreşedinte al Senatului. La 22 decembrie 1999 a fost numit preşedinte interimar iar la 1 februarie 2000 a fost ales preşedinte al Senatului; reales senator de Prahova în legislatura 2000-2004; preşedinte de onoare al PNL (din 19 oct. 2002).

Este scriitor, preşedinte de onoare al Uniunii Epigramiştilor din România şi membru al Uniunii Scriitorilor din România; autor al volumelor "Haz de necaz"; "Epigrame", "Epigrame şi epitafuri"; "Lacrima scoicilor"; "Cazul Dorin Condrea"; "Mărturie mincinoasă"; "Citaţie pentru un necunoscut"; coautor la numeroase culegeri de epigrame editate de Clubul "Cincinat Pavelescu" din Bucureşti şi colaborări la reviste şi publicaţii, între care: "Gluma", "Păcală", "Mitică", "Urzica", "Moftul Român", "Cronica Română", "Palatul de Justiţie".

Este membru a numeroase societăţi şi asociaţii culturale şi în conducerea unora dintre acestea; preşedinte de onoare al fundaţiilor culturale "I.L. Caragiale" şi "Nicolae Grigorescu" - Câmpina.

A primit Premiul "Cincinat Pavelescu" al Societăţii Academice "Titu Maiorescu" (1992); Diploma de merit a Uniunii Juriştilor din România (1991); Diploma de merit a Uniunii Juriştilor din România (1991); Diploma Editurii "Românul" pentru activitate parlamentară (1990); Premiul "Ştefan Tropcea" - Brăila (1989); Premiul "Cronica Română" pentru activitate politică (1993); Premiul Asociaţiei Umoriştilor Români pentru epigramă (1993) etc.

Este membru al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România; veteran de război, decorat în 1942 cu Ordinul "Coroana României" cu spade şi panglici de Virtute Militară.

A primit în aprilie 2009 gradul de general de brigadă în retragere din partea preşedintelui Traian Băsescu.

Este cetăţean de onoare al oraşelor Ploieşti şi Orşova.

Este căsătorit şi are un fiu. AGERPRES/(A, AS - autor: Livia Popescu, editor: Antonia Niţă)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.