Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 12 mar /Agerpres/ - Asociaţia pentru Implementarea Democraţiei (AID) solicită excluderea din UDMR a lui Laszlo Borbely şi critică dur decizia de miercuri a Camerei Deputaţilor de a respinge cererea de încuviinţare a urmăririi penale a acestuia.

"AID condamnă gestul celor 154 de colegi parlamentari ai lui Borbely de a vota împotriva cererii procurorilor DNA de începere a urmăririi penale pe numele lui Laszlo Borbely şi consideră că este unul de afrondă la adresa justiţiei atâta vreme cât DNA a solicitat de îndată începerea urmăririi penale, iar Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a avizat favorabil cererea procurorului general de încuviinţare a începerii urmăririi penale în cazul deputatului Laszlo Borbely", se arată într-un comunicat al asociaţiei transmis joi AGERPRES.

Asociaţia reaminteşte faptul că a semnalat în februarie, când 71 de senatori au votat împotriva ridicării imunităţii lui Varujan Vosganian, că aceste ''gesturi'' ar putea avea ca posibil efect anularea atitudinii corecte, principiale a deciziilor luate în ultima vreme de Parlament ''şi în concordanţă cu solicitările cetăţenilor români la votul din 16 noiembrie 2014''.

Totodată, AID atrage atenţia că acest aspect va fi ''cu siguranţă reflectat în următorul raport al Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV)'' şi solicită conducerii UDMR demiterea din calitatea de membru al partidului a lui Laszlo Borbely ''în vederea consolidării imaginii democratice şi pro-justiţie a partidelor politice''. AGERPRES/(AS - autor: Iulia Carciog, editor: Cristina Tatu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.