Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 22 feb /Agerpres/ - Plenul Camerei Deputaţilor dezbate şi votează luni, începând cu ora 16,00, cererile DNA pe numele Elenei Udrea, de încuviinţare a urmăririi penale şi de încuviinţare a arestării preventive în dosarul Gala Bute.

Deputatul Elena Udrea a anunţat că vrea să fie prezentă la şedinţă pentru a-şi spune punctul de vedere cu privire la acuzaţiile care i se aduc, iar conducerea Camerei Deputaţilor a trimis o scrisoare ministrului de Interne Gabriel Oprea pentru a-l informa despre acest lucru şi pentru ca ministerul să dispună măsurile necesare unei astfel de deplasări.

"Biroul permanent a stabilit ca în vederea îndeplinirii procedurii complete să fie trimisă o scrisoare către ministrul Gabriel Oprea, ministru de Interne, întrucât în momentul de faţă doamna Udrea se găseşte în arest la domiciliu şi poliţia este cea care gestionează această situaţie. Vom trimite o scrisoare procurorului general referitor la hotărârea respectivă, domnului ministru al Justiţiei, pentru faptul că a făcut cererea, doamnei Elena Udrea la adresa la care a fost indicată şi va fi informat şi avocatul doamnei Udrea despre faptul că are loc această audiere. Pentru a fi îndeplinită procedura trebuie realizate actele de citare", a declarat secretarul Camerei Niculae Mircovici.

Secretarul Camerei Deputaţilor a adăugat că este nevoie de scrisoarea către ministrul de Interne pentru că acest gen de corespondenţă se poartă între Cameră şi Ministerul de Interne.

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a aprobat miercuri cele două cereri pe numele Elenei Udrea de urmărire penală şi arestare preventivă pentru săvârşirea de noi infracţiuni în dosarul Gala Bute. Decizia finală cu privire la aceste cereri este luată de plenul Camerei, iar votul va fi secret cu bile şi se va da fiecare cerere în parte.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a admis sâmbătă cererea Elenei Udrea de a fi prezentă luni în plenul Camerei Deputaţilor, "S-a admis cererea pe care am formulat-o de a fi prezentă în faţa plenului Camerei Deputaţilor, ca urmare luni mă voi prezenta pentru a îmi spune punctul de vedere. Situaţia este excepţională în continuare, sunt la a şaptea sau a opta cerere formulată în două săptămâni de către procurorii DNA împotriva mea", a declarat Udrea, la ieşire de la Înalta Curte.

Aceasta se află din 17 februarie în arest la domiciliu, măsură dispusă în dosarul "Microsoft" şi care a înlocuit arestarea preventivă obţinută iniţial de procurori.

DNA cere încuviinţarea urmăririi penale şi arestarea preventivă pentru săvârşirea de către Elena Udrea a trei infracţiuni de luare de mită, în perioada în care aceasta avea calitatea de ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului. AGERPRES / (AS - autor: Dana Piciu, editor: Marius Frăţilă)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.