COD GALBEN: 18-06-2025 ora 10 Intre 19 iunie, intervalul orar 12 – 21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Reşita, 17 feb/ Agerpres/ - Finanţarea campaniei electorale de la bugetul de stat, care este modelul german, trebuia făcută cu mult timp înainte, deoarece nu lasă loc unor alte cheltuieli ce, în multe cazuri, presupun şi o serie de nereguli, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă la Reşiţa,vicepreşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), Sorin Frunzăverde.

"Tot aşa, trebuia să adoptăm sistemul german de vot şi pentru Parlament, şi pe liste şi uninominal. Din nefericire, tot cu votul Parlamentului şi cu Traian Băsescu preşedinte şi la presiunea unor oameni politici care în prezent spun că sistemul nu este bun, acest pseudonominal, a fost creat un sistem de vot, aş spune, penibil, care a mărit semnificativ numărul de parlamentari. Un sistem de vot pe care vocile ce l-au susţinut clamează ca acum să fie desfiinţat", a afirmat vicepreşedintele PNL.

Potrivit acestuia, cu acest sistem de vot, prin care nişte oameni care nu au avut nimic în comun cu politica, dar care au acumulat o anumită notorietate, a fost decredibilizat Parlamentul ca şi instituţie. De asemenea, spune liderul PNL, regimul ultimilor zece ani "a reuşit performanţa" de a afecta imaginea celei mai importante instituţii a oricărei democraţii - Parlamentul.

"Este cel mai mare necaz pe care ni l-a adus regimul ultimilor zece ani, la care se adaugă tăierea pensiilor, a salariilor, vrajba politică, haosul administrativ, pentru că am guvernat prin ordonanţe de urgenţă, prin prestaţii de multe ori penibile ale conducerii acestei instituţii, prin modul în care celelalte instituţii ale statului au tratat Parlamentul şi, în fine, prin această lege, care a suplimentat numărul parlamentarilor. Niciunde în lume nu se întâmplă lucrul acesta. M-am opus şi atunci acestei legi, când a fost elaborată, aşa cum m-am opus, încă din 2010, şi tăierii pensiilor şi salariilor", a precizat Frunzăverde. AGERPRES/(AS - autor: Paula Neamţu, editor: Cristian Anghelache)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.