Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bruxelles, 15 ian - Trimisul special al AGERPRES, Florentina Peia, transmite: Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi că preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, l-a asigurat de tot sprijinul în ceea ce priveşte aderarea României la spaţiul Schengen.

"Am discutat şi am găsit că avem acelaşi punct de vedere asupra tematicii Schengen. Domnul preşedinte m-a asigurat de tot sprijinul pentru România în chestiunea intrării României în spaţiul Schengen", a spus Iohannis într-o conferinţă comună cu şeful Comisiei Europene, după întrevederea cu acesta.

El a arătat că a discutat cu Juncker şi despre MCV, precizând că doar peste câteva zile vom avea un nou raport pe această speţă.

"Am căzut de acord că acest lucru ne încurajează să spunem că în următorii ani pe timpul mandatelor noastre vom finaliza această procedură cu succes fiindcă România a făcut progrese semnificative, consolidarea instituţiilor statului în implementarea reformelor structurale, consolidarea statului de drept şi consolidarea independenţei justiţiei. Am avut puncte de vedere practic identice în această chestiune", a precizat Iohannis.

Şeful statului a subliniat că o temă importantă pentru România dacă vrea să fie în nucleul UE este aderarea la zona euro, un deziderat al ţării noastre.

"Fără să intrăm în prea multe detalii la o primă discuţie am căzut de acord că acesta este un lucru foarte bun, de dorit şi împreună vom lucra pe această speţă", a spus Iohannis.

Şeful statului s-a arătat bucuros că "a găsit nu doar înţelegere, ci punct de vedere aproape identic" cu al său la preşedintele CE în mai multe teme importante pentru România.

"Am subliniat dorinţa mea şi a noastră, a românilor, de a finaliza procesul de integrare totală în UE, deci de a deveni membru nu cu toate drepturile, pentru că şi acum avem toate drepturile, ci un membru acceptat şi respectat ca şi membru în nucleul Uniunii Europene", a afirmat Iohannis.

Europenizarea completă a României, a adăugat preşedintele, este unul dintre cele mai importante obiective ale mandatului său. AGERPRES/(editor: Florin Marin)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.