Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bacău, 12 ian /Agerpres/ - Deputat de Bacău Valerian Vreme a declarat luni, pentru AGERPRES, că a decis să "dezerteze" din PMP şi a optat pentru UNPR "pentru a face echipă cu primarul municipiului Oneşti, Laurenţiu Neghină", susţinut în alegeri de partidul lui Gabriel Oprea.

"Am mai multe proiecte cu primarul municipiului Oneşti, între care şi unul aflat în derulare, cel privind înfrăţirea cu un oraş din Republica Moldova. Vreau să devin mai eficient pentru comunitatea locală din Oneşti. De altfel, este de notorietate colaborarea mea cu primarul Neghină de-a lungul ultimilor ani în realizarea de obiective comune. Înscrierea mea în UNPR nu face altceva decât să oficializeze o relaţie de susţinere în beneficiul administraţiei locale, implicit a populaţiei din zona Oneşti, unde am fost ales deputat", a declarat în exclusivitate pentru AGERPRES Valerian Vreme.

Deputatul de Bacău fusese, până la oficializarea PMP, în rândurile PDL, partid care l-a propulsat şi în funcţia de ministru al comunicaţiilor în guvernul Boc.

Valerian Vreme a fost singurul deputat PDL de Bacău. AGERPRES/(A-autor:Cornel Cepariu, editor: Diana Dumitru)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.