Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Târgu Mureş, 13 dec /Agerpres/ - Consilierul prim-ministrului, Gyorgy Frunda, a declarat sâmbătă, la Târgu Mureş, pentru AGERPRES, că există într-adevăr riscul ca Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR) să nu mai intre în parlament la viitoarele alegeri, din 2016, însă ieşirea de la guvernare nu ajută Uniunea să recâştige voturile pierdute de-a lungul anilor.

"Există acest pericol ca peste doi ani să nu mai fim în Parlament, dar cred că ieşirea de la guvernare nu ne ajută să recâştigăm voturile. Dimpotrivă, cred că rămânerea la guvernare, a convinge colegii de la guvernare să voteze legea autonomiei culturale, de exemplu, legea simbolurilor şi însemnelor minorităţilor naţionale, a aduce bani în infrastructura locală, pentru şcoli, pentru comunităţile locale, spitalele locale ar fi elemente care ar aduce voturi UDMR, nu a le pierde", a arătat Frunda.

Acesta şi-a exprimat convingerea că nu participarea UDMR la guvernare a dus la scorul slab din alegerile prezidenţiale, ci nesiguranţa transmisă de Uniune, prin neadoptarea unor poziţii clare.

"În ultimii ani UDMR, conducerea sa, nu a avut puterea de a convinge comunitatea maghiară să vină la vot. Atunci când erau momente politice importante în viaţa politică românească ca de exemplu suspendarea preşedintelui, alegerile prezidenţiale de luna trecută, UDMR nu a luat o decizie - să votaţi pentru suspendare sau împotriva suspendării, să votaţi cu Iohannis sau cu Ponta, aceasta creează impresia de nesiguranţă, de incertitudine, care e mult mai dăunătoare decât o decizie proastă", a afirmat Frunda.

Acesta susţine că UDMR a lipsit din viaţa politică internă, au dispărut conferinţele săptămânale pe probleme de politică internă şi externă, şi astfel maghiarii din România nu au votat cu un alt partid, dar s-au arătat nemulţumiţi de această politică şi drept urmare nu mai participă la vot. Frunda a susţinut că atunci când un partid care iese de la guvernare trece în opoziţie, dar şi că UDMR nu e nici la putere, nici în opoziţie.

"Dacă ieşi de la guvernare trebuie să te poziţionezi în opoziţie. Acest joc nici cu tine, nici cu tine nu ne aduce nimic, deci ieşim de la guvernare şi sprijinim noul guvern, ieşim de la guvernare dar sprijinim noul buget, nu suntem nici în opoziţie, nici la guvernare, suntem în bătaia vântului politic din România. E o decizie greşită. Sunt singurul care am spus acest lucru, e adevărat, dar sunt mulţi cei care gândesc ca mine şi nu au posibilitatea sau curajul să spună acest lucru. (...) În opoziţie o să poţi să spui că ne persecută primarii, preşedinţii de consilii judeţene şi motivat că ne interzice cântatul imnului, arborarea steagului secuiesc, dar astea sunt deja elemente care deja nu mai conving lumea", a precizat Gyorgy Frunda. AGERPRES/(A - autor: Dorina Matiş, editor: Cristian Anghelache)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.