Bucureşti, 8 oct /Agerpres/ - Secretarul de stat pentru afaceri strategice din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, afirmă, într-un interviu acordat AGERPRES, că zona geografică în care se află România este din ce în ce mai vulnerabilă la ameninţări cu rachete balistice, iar scutul antirachetă de la Deveselu reprezintă un sistem strict defensiv şi nu este îndreptat împotriva cuiva anume.

Aurescu vorbeşte, în interviu, despre resorturile deciziei de amplasare a scutului antirachetă în România, apreciind că acest lucru reprezintă o confirmare a valorii substanţiale a Parteneriatului Strategic dintre ţara noastră şi Statele Unite. Totodată, demnitarul român arată în ce constă rolul României ca furnizor de securitate în regiune şi îşi exprimă preocuparea faţă de pericolul creării unui nou conflict prelungit în regiunea Mării Negre.


AGERPRES: Cât este meritul diplomaţiei române şi cât a cântărit poziţia geo-strategică în decizia de amplasare a scutului antirachetă de la Deveselu?

Bogdan Aurescu: Decizia amplasării în România a unor elemente ale sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice al SUA din Europa a venit, firesc, pe fondul Parteneriatului Strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii, ajuns la un înalt nivel de excelenţă în domeniul politico-militar, dar este şi o recunoaştere a poziţiei strategice a României în regiune.

După cum este ştiut, Parteneriatul Strategic dintre România şi SUA a fost lansat iniţial în 1997 şi reînnoit în 2011, prin Declaraţia Comună privind Parteneriatul Strategic dintre România şi SUA pentru secolul al XXI-lea. Începând din decembrie 2005, România şi SUA implementează şi Acordul privind activităţile forţelor SUA staţionate pe teritoriul României. România este astfel un partener strategic de primă valoare al SUA şi un Aliat de încredere în cadrul NATO.

Decizia de amplasare reprezintă o confirmare a valorii substanţiale a acestui parteneriat şi a rolului important pe care ţara noastră îl are în cadrul Alianţei Nord-Atlantice. România a demonstrat voinţă politică şi a susţinut din punct de vedere diplomatic eforturile de a dezvolta acest nou proiect strategic cu Statele Unite. În acelaşi timp, proiectul presupune nu doar participarea în cadrul sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice al SUA din Europa (US EPAA), realizat printr-o abordare adaptivă în etape, cât şi participarea la dezvoltarea capabilităţii NATO de apărare împotriva rachetelor balistice. Aceasta reflectă consecvenţa celor două state de a dezvolta cooperarea pentru consolidarea securităţii României şi SUA, precum şi a securităţii colective a Alianţei Nord-Atlantice.

Acordul între România şi Statele Unite ale Americii privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice al SUA în România, semnat la 13 septembrie 2011, la Washington, şi pe care l-am negociat ca şef al echipei române de negociere, este primul document juridic bilateral care menţionează Parteneriatul Strategic cu SUA. El transpune în plan juridic angajamentul României de a participa în cadrul US EPAA. Procesul de punere în aplicare a Acordului a continuat într-un ritm susţinut, la 29 iulie 2014 fiind finalizat cadrul juridic pentru implementarea acestuia. Astfel, sunt create condiţiile pentru operaţionalizarea Facilităţii antirachetă din cadrul Bazei Militare Deveselu în cursul anului 2015.

În acelaşi timp, zona geografică din care facem parte este din ce în ce mai vulnerabilă la ameninţări cu rachete balistice provenind din afara spaţiului euro-atlantic. În acest context, România este, din punct de vedere strategic, în cea mai bună poziţie pentru a găzdui interceptorii tereştri din componenta sudică a US EPAA. Progresele înregistrate în operaţionalizarea Bazei de la Deveselu au fost prezentate Aliaţilor de către partea română cu prilejul Summit-ului NATO din Marea Britanie din 4-5 septembrie 2014. Aspectele discutate la Summit privind proiectul de apărare împotriva rachetelor balistice, cum de altfel indică şi Declaraţia Finală, evidenţiază fără echivoc determinarea Aliaţilor de a continua implementarea acestui proiect de relevanţă majoră pentru România, fiind recunoscută expres contribuţia concretă a României, prin Baza Deveselu.


AGERPRES: În ce măsură poate oferi sistemul de la Deveselu protecţie împotriva unei ameninţări venite de la răsărit?

Bogdan Aurescu: Atât US EPAA, cât şi capabilitatea NATO de apărare împotriva rachetelor balistice în care va fi integrată US EPAA sunt destinate să asigure protecţia împotriva potenţialelor ameninţări din afara spaţiului euro-atlantic. În acelaşi timp, US EPAA, ca şi sistemul NATO de apărare împotriva rachetelor balistice reprezintă un sistem strict defensiv, neîndreptat împotriva cuiva anume. El apără împotriva oricărui atac cu rachete balistice. În textul Acordului bilateral dintre România şi SUA se menţionează, în mod explicit, faptul că sistemul va fi utilizat numai pentru scopuri de autoapărare, în conformitate cu prevederile Cartei ONU.

Este ştiut că, urmare a evoluţiilor politice şi tehnologice, riscurile legate de posibile ameninţări cu rachete cu rază scurtă şi medie de acţiune au crescut. Nu numai state, dar şi actori non-statali posedă sau pot intra în posesia unor astfel de tehnologii militare. Iar România, ca membru NATO, este obligată să acţioneze, în baza articolului 5 din Tratatul de la Washington, care consacră principiul apărării colective, atunci când un membru al Alianţei este supus unui atac armat.
Prin urmare, operaţionalizarea cât mai rapidă a sistemului antirachetă va întări securitatea naţională atât direct, prin protecţia pe care o asigură întregului teritoriu naţional, cât şi indirect, deoarece sistemul va avea un rol important de descurajare, în măsură să diminueze riscurile legate de eventuale atacuri cu rachete balistice.


AGERPRES: În ce constă, practic, statutul României de furnizor de securitate în regiune?

Bogdan Aurescu: După 10 ani de membru al NATO, România este conştientă că unul dintre obiectivele sale prioritare îl constituie valorificarea la maximum a acestui statut, printr-o contribuţie importantă la evoluţia Alianţei. În cei 10 ani de la integrare, România a câştigat respectul Aliaţilor săi, prin contribuţiile conceptuale şi militare la proiectele, misiunile şi operaţiile NATO, poziţie facilitată, în principal, de munca şi devotamentul exemplare ale militarilor noştri, dar şi de impresionanta investiţie de încredere a întregii societăţi româneşti, fără excepţie.

Anul 2014 a adus evenimente majore, care au modificat climatul european de securitate. Criza din Ucraina, acţiunile Rusiei şi, într-un sens mai larg, ameninţările de securitate care survin la graniţa NATO şi UE prezintă, în mod evident, un motiv suplimentar de preocupare pentru statele membre ale celor două organizaţii. În această dublă calitate, România a insistat, în mod consecvent, de-a lungul timpului, atât în cadrul NATO, cât şi al UE, asupra abordării provocărilor şi ameninţărilor care provin din Vecinătate.

Pe lângă reiterarea importanţei legăturii transatlantice şi solidarităţii Aliate, cu prilejul Summit-ului NATO din Marea Britanie din septembrie 2014, România a insistat, în continuare, asupra importanţei relaţiilor cu partenerii Alianţei, îndeosebi în contextul evoluţiilor preocupante de securitate de la graniţa estică a Alianţei Nord-Atlantice. Atenţia firească acordată ţărilor din vecinătatea estică a NATO şi din regiunea Mării Negre, din Balcanii de Vest, trebuie dublată de un sprijin substanţial pentru consolidarea dezvoltărilor pozitive, inclusiv ca modalitate de a preveni noi situaţii de criză.

Pentru România, sprijinirea partenerilor estici, în special Republica Moldova, a fost o miză aparte la reuniunea la vârf din Ţara Galilor. Urmare a demersurilor României, şefii de stat şi de guvern aliaţi au reiterat sprijinul pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a partenerilor estici (Republica Moldova, Ucraina, Georgia şi Azerbaidjan), precum şi sprijin concret pentru consolidarea capacităţii de apărare a acestora în contextul actual de securitate. Reprezintă un succes pentru ţara noastră faptul că Republica Moldova a fost inclusă în două iniţiative importante aliate, lansate cu prilejul Summit-ului: Iniţiativa privind Platforma de Interoperabilitate şi Iniţiativa privind Construirea Capabilităţii de Apărare.

În ceea ce priveşte zona extinsă a Mării Negre, aceasta rămâne o regiune caracterizată prin evoluţii complexe, care prezintă atât riscuri de securitate, cât şi oportunităţi de cooperare. Eforturile României sunt îndreptate către minimizarea riscurilor şi maximizarea oportunităţilor. Pe acest fond, este de remarcat faptul că, separat de deciziile Summit-ului NATO, preşedintele american Barack Obama a anunţat crearea unei iniţiative parteneriale navale la Marea Neagră, alături de România şi Bulgaria, care vizează, în principal, derularea de exerciţii şi antrenamente comune. Aceasta evidenţiază angajamentul SUA faţă de securitatea la Marea Neagră, componentă importantă a securităţii euro-atlantice, dar şi o expresie a Parteneriatului Strategic România-SUA.

Fiind în vecinătatea imediată a NATO, este natural ca regiunea Mării Negre să beneficieze de o atenţie sporită din partea Alianţei. Ca urmare a demersurilor României, zona Mării Negre este evidenţiată în Declaraţia Finală a Summit-ului, adoptată şi asumată de toţi şefii de stat şi guvern Aliaţi, ca o dimensiune importantă a securităţii euro-atlantice, care cunoaşte impactul destabilizator al acţiunilor Federaţiei Ruse. Este o poziţie consolidată a NATO în ceea ce priveşte percepţia relevanţei Mării Negre pentru securitatea NATO, în progres faţă de ce s-a stabilit la Summit-urile anterioare. Problematica Mării Negre trebuie privită şi în raport cu Strategia Maritimă a NATO, pe care, de asemenea, Summit-ul a aprobat-o şi care evidenţiază necesitatea ca forţele Aliate să fie mai eficiente şi mai robuste în exercitarea misiunilor maritime.

În acelaşi timp, domenii precum securitatea energetică sau răspunsul la alte provocări asimetrice de securitate oferă posibilitatea unei implicări sporite din partea NATO, în beneficiul reciproc al statelor din regiune şi al Alianţei. Este necesar ca NATO să vină în întâmpinarea dorinţei partenerilor din regiune de a aborda asemenea oportunităţi de cooperare.

Din aceste considerente, România va acţiona ca motor regional pentru implementarea deciziilor Summit-ului NATO din Marea Britanie, în parteneriat cu SUA şi cu alţi Aliaţi, pentru asigurarea stabilităţii în zona extinsă a Mării Negre şi pentru susţinerea partenerilor estici. Dacă securitatea României este mai puternică, securitatea regiunii va fi mai puternică.


AGERPRES: O Ucraină şi o Moldovă care au conflicte îngheţate nu ar constitui vulnerabilităţi pentru Uniunea Europeană, în cazul în care cele două vor deveni state membre?

Bogdan Aurescu: Eforturile noastre sunt îndreptate tocmai înspre soluţionarea acestor conflicte. Pornim de la principiu fundamental - susţinerea integrităţii teritoriale şi suveranităţii statelor partenere din Vecinătatea Estică.

Orice observator atent poate remarca paralelisme între geneza conflictului transnistrean, acum un sfert de secol, şi evoluţiile tragice din Crimeea şi, apoi, din Estul Ucrainei, din acest an. Vedem acelaşi scenariu - cu diferenţe de dinamică şi, evident, de actori, cu excepţia Federaţiei Ruse - pus în practică pentru scopuri similare: blocarea dreptului suveran de a decide liber asupra destinului şi cursului strategic al ţării.

În ultimii ani s-a consolidat în plan regional o dinamică a cooperării şi relaţionării mai strânse cu Uniunea Europeană; semnarea Acordurilor de Asociere de către R. Moldova şi Ucraina este expresie limpede a acestor evoluţii.

Devin tot mai clar perceptibile beneficiile care se degajă în acest context pentru cetăţeni, pentru companiile comerciale, pentru societăţile din aceste state. Vorbim de libertatea de călătorie, deja obţinută, în cazul R. Moldova, de oportunităţi economice sporite, cum este accesul la piaţa europeană, de transformări care vor viza relaţia dintre stat şi cetăţean.

Aceste schimbări nu trec neobservate în Transnistria. De altfel, avem confirmări legate de interesul locuitorilor din Transnistria şi al firmelor din regiune de a beneficia de aceste avantaje, de a se racorda implicit la aceste procese care se petrec la scara întregii Republici Moldova.

Sunt argumente care mă determină să aşez întrebarea dumneavoastră într-o altă perspectivă: tocmai apropierea de Europa, prin beneficiile pe care le generează, poate contribui la apropierea celor două maluri ale Nistrului şi, pe această bază, la găsirea unei soluţii pentru chestiunea transnistreană.

În cazul Ucrainei, putem spune că nu avem încă un conflict prelungit propriu-zis în toţi parametrii săi consacraţi. Dar situaţia din teren include şi unele elemente care pot indica evoluţii în acest sens. Provocările constante vizând pierderea controlului autorităţilor de la Kiev asupra regiunii Donbas sunt astfel de semnale. Ca şi în cazul celorlalte situaţii ce au condus la conflictele prelungite existente, dialogul incluziv şi soluţiile politice nu au alternativă. De aceea şi în cazul situaţiei din estul Ucrainei este extrem de importantă continuarea eforturilor pentru identificarea şi convenirea unei rezolvări politice.
Suntem prin urmare preocupaţi de pericolul creării unui nou conflict prelungit în regiunea Mării Negre.

De asemenea, semnalele legate de utilizarea tot mai frecventă a conceptului de Novorossiya şi tentativele de a transforma această construcţie teoretică în realitate sunt de natură să ne facă şi mai fermi în a susţine că, în baza lecţiilor învăţate din conflictul transnistrean, trebuie să depunem eforturi pentru a evita replicarea acestui scenariu în estul Ucrainei.

La fel de importante rămân consecvenţa şi voinţa pentru implementarea înţelegerilor politice, fie şi în forma lor preliminară, de către toţi actorii relevanţi. Ca şi denumirea pe care o poartă, conflictele prelungite nu reprezintă atât o finalitate în sine cât mai degrabă un instrument ce construieşte pe lipsă de predictibilitate şi pe linii de diviziune. Iar miza lor o reprezintă contrariul nucleului pe care se construieşte proiectul UE - un set de valori democratice comune. AGERPRES/(AS - autor: Cătălin Alexandru, editor: Georgiana Tănăsescu)