Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 28 apr /Agerpres/ - Premierul Victor Ponta s-a aflat, luni, într-o vizită particulară la Patriarhia Română, primind binecuvântarea Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române (BOR), Daniel.
"A fost o vizită particulară de binecuvântare, întrucât cei prezenţi n-au fost în Bucureşti la Sărbătoarea Sfintelor Paşti", a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, părintele consilier Constantin Stoica.
El a infirmat o serie de afirmaţii apărute în presă referitoare la presupusele discuţii care ar fi avut loc între cele două părţi.
"Ceea ce a apărut ca agendă de discuţii în unele media reprezintă simple speculaţii de presă fără legătură cu realitatea", a spus Stoica.
Premierul a fost însoţit de vicepremierii Liviu Dragnea, Gabriel Oprea şi Daniel Constantin, şi de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. AGERPRES/(A - autor: Daniel Popescu, editor: Georgiana Tănăsescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.