Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 6 mar /Agerpres/ - Preşedintele Traian Băsescu susţine că, în cazul în care se decide crearea unui format de negociere pentru soluţionarea tensiunilor dintre Ucraina şi Federaţia Rusă, România trebuie să facă parte din această formulă.
"În cazul în care se decide crearea unui format de negociere pentru soluţionarea tensiunilor dintre Ucraina şi Federaţia Rusă, urmare a acţiunilor din Crimeea, România trebuie să facă parte din formatul de negociere", a spus Băsescu, joi, într-o declaraţie susţinută înaintea plecării la Bruxelles pentru a participa la Consiliul European pe tema situaţiei din Ucraina.
Ca argumente, Băsescu semnalează faptul că România are peste 400.000 de cetăţeni ucraineni vorbitori de limba română, este cel mai apropiat stat membru al UE de Crimeea şi se află la o sută de kilometri de un alt conflict îngheţat, cel din Transnistria.
"Nu în ultimul rând, România nu este dependentă de importurile de gaze din Federaţia Rusă. Deci, nu are o grea dependenţă şi le poate substitui cu alte forme de aprovizionare cu energie sau chiar cu gaze prin interconectorul cu Ungaria putem primi gaze şi din Norvegia. România are o dependenţă extrem de mică de Federaţia Rusă", a adăugat Băsescu. AGERPRES/(A - autor: Mirela Bărbulescu, editor: Florin Marin)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.