COD GALBEN: 06-06-2025 ora 10 Intre 7 și 8 iunie, intervalul orar 12 – 21Fenomene vizate se va semnala 7 și 8 iunie, intervalul orar 12 – 21Fenomene vizate

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Constanţa, 17 ian /Agerpres/ - Vicepreşedintele Senatului, social-democratul Nicolae Moga, a declarat vineri, la Constanţa, că negocierile purtate în prezent de autorităţile române şi chineze privind finalizarea lucrărilor de construire a unităţilor 3 şi 4 de la Centrala Nuclear-Electrică (CNE) Cernavodă vor fi finalizate prin încheierea, în luna mai, a unui contract în acest sens, partea chineză investind peste 5 miliarde de euro.
Senatorul PSD a declarat, pentru AGERPRES, că "treaba este hotărâtă, se lucrează la contract".
"Chinezii vor avea în acest proiect 51% din acţiuni şi noi românii, 49%. Ei vin cu investiţii, cu echipamente, contribuţia părţii chineze va fi în jur de 5,4 miliarde de euro, negociază cei de la Ministerul Energiei. (...) Este foarte important că nu vor veni să lucreze chinezii, vor lucra tot românii, se vor dezvolta între 50.000 şi 80.000 de locuri de muncă, pe o perioadă care se va stipula în contract, probabil 3 - 5 ani. (...) Ei au început de mult negocierile, de când a fost premierul Chinei în România. Au lăsat specialiştii lor aici care negociază cu specialiştii noştri şi, la sfârşitul lunii mai, se va finaliza contractul, care va fi dat publicităţii", a spus Nicolae Moga.
Potrivit acestuia, lucrările la reactoarele 3 şi 4 sunt realizate în proporţie de circa 18%, ele fiind sistate imediat după 1990.
Vicepreşedintele Senatului a menţionat că, prin unităţile 1 şi 2, centrala de la Cernavodă, care funcţionează pe baza sistemului canadian tip Candu, este "printre primele zece din lume ca fiabilitate, profit şi ca siguranţă".
Senatorul PSD a afirmat că, prin punerea în funcţiune a reactoarelor 3 şi 4 ale CNE Cernavodă, sistemul naţional energetic va avea un plus de 1.500 megawaţi, ceea ce înseamnă independenţă energetică.
"În mai, vom avea contractul încheiat şi e un lucru de care eu mă bucur foarte tare, pentru că nu a fost uşor, nu avem banii necesari să realizăm această investiţie şi, mai mult decât atât, mă bucur că mai punem în sistemul naţional încă 1500 de megawaţi care ne dau o independenţă energetică. Ba mai mult, o să avem şi surplus de energie, putem să fim şi un exportator de energie electrică", a susţinut parlamentarul social-democrat. AGERPRES/(A - autor: Nona Jalbă, editor: Diana Dumitru)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.