Senat: Întâlnire Georgică Severin - Vladimir Jarmolenko

 •  Politică
123 afişări

Analizarea posibilităților de amplificare a cooperării bilaterale dintre România și Republicii Lituania a constituit principala temă abordată de președintele Comisiei pentru cultură și media a Senatului, Georgică Severin, în întâlnirea cu ambasadorul lituanian în România, Vladimir Jarmolenko.

3b15c07b-d6d2-4c87-93bd-baa6635a5ff8

Potrivit unui comunicat al Senatului transmis miercuri AGERPRES, în condițiile în care Republica Lituania preia Președinția semestrială prin rotație a UE, începând cu 1 iulie, ambasadorul Vladimir Jarmolenko a realizat o succintă prezentare a priorităților și obiectivelor președinției lituaniene, abordând inclusiv teme de interes major pentru România.

În cadrul întâlnirii a fost evocată colaborarea la nivel parlamentar, atât între comisiile de specialitate, cât și pe linia grupurilor parlamentare de prietenie, fiind subliniată importanța unor relații de cooperare între Comisia pentru cultură și media a Senatului și Ambasada Republicii Lituania în România, precum și între institutele culturale de la București și Vilnius.

"Evidențiind legăturile istorice ale celor două țări și faptul că România și Republica Lituania au parcurs, în perioada postbelică, un proces istoric similar prin conținut și consecințe, ambasadorul lituanian a detaliat acțiunile Asociației Române pentru Studii Baltice și Nordice, care a avut inițiativa publicării în limba română a lucrării 'Istoria Lituaniei' și a cărții 'The Romanian-Lithuanian Relations. Diplomatic Documents (1919-1944)'", se menționează în comunicat.

Potrivit sursei citate, diplomatul lituanian a salutat colaborarea foarte bună existentă la nivelul companiilor de teatru din România (Craiova, Sibiu, București) și Lituania și a apreciat că există oportunități pentru o colaborare similară în domeniul operei și baletului. El a promovat ideea eficientizării activității comune prin elaborarea de planificări anuale ale acțiunilor, părțile fiind de acord că este necesară o abordare mai energică și pragmatică pentru implementarea deciziilor, programelor și proiectelor convenite.

De asemenea, în cadrul întâlnirii s-a convenit organizarea unui dialog direct între Comisia pentru cultură și media a Senatului și Comisia pentru educație, știință și cultură a Parlamentului lituanian. AGERPRES/(AS — autor: Livia Popescu, editor: Georgiana Tănăsescu)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Politică

Cele mai citite din Politică

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe
Noul Agerpres