COD PORTOCALIU: 25-05-2025 ora 10 Intre 25 mai, ora 20 – 27 mai, ora 10 Fenomene vizate: se va semnala cantități însemnate de apă

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 12 feb /Agerpres/ - Senatorul PNL Ioan Ghişe a anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă, că a depus la Parlament un proiect de hotărâre pentru constatarea demiterii preşedintelui Traian Băsescu din funcţie prin referendumul din iulie 2012.
Liberalul a argumentat că Parlamentul este obligat să finalizeze procedura referendumului naţional printr-o hotărâre în constatare, conform Constituţiei.
În opinia sa, Curtea Constituţională şi-a depăşit competenţele. "Nu poate să exercite suveranitatea poporului în nume propriu şi nu are dreptul constituţional de a instala, numi sau desemna în funcţia de preşedinte al României pe niciun cetăţean", a explicat Ghişe.
"Parlamentul anterior a refuzat să dezbată acest subiect şi ca urmare a acestui fapt ne aflăm într-o situaţie deosebit de gravă. Este vorba despre faptul că în România s-a schimbat ordinea de drept, constituţională, începând cu data de 27 august 2012", a spus senatorul PNL.
Liberalul a subliniat că poporul alege şi demite preşedintele României.
"Consecinţele sunt deosebit de grave dacă Parlamentul actual nu va acţiona pentru instaurarea ordinii de drept, a ordinii constituţionale. România încetează să mai fie stat de drept, democraţie", a susţinut Ghişe, completând că "voinţa exprimată de popor a fost pervertită de un grup de interese politice şi prin pasivitatea Parlamentului trecut această stare s-a perpetuat".
El a arătat că proiectul de hotărâre a fost depus luni la Camera Deputaţilor şi Senat şi că până în prezent documentul a fost semnat şi de senatorii PNL Sorin Roşca Stănescu şi Sebastian Grapă.
Ghişe a declarat că nu s-a consultat cu conducerea partidului în legătură cu demersul său şi că săptămâna viitoare va informa grupul senatorial al liberalilor în legătură cu proiectul de hotărâre. AGERPRES/(A - Florentina Peia)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.