Adrian Năstase: USL va prezenta pe 27 mai principiile de bază ale programului economic

 •  Politică
3 afişări

Pe 27 mai Uniunea Social Liberală va prezenta principiile de bază ale programului economic, a anunțat joi președintele Consiliului Național al PSD, Adrian Năstase, în cadrul dezbaterii ''Social-democrație și liberalism: soluții la criza economică'' - organizată de Institutul ''Ovidiu Șincai'' și Fundația Friedrich Ebert.

bbb096f7-b81e-4c7b-b99a-960fe34775f1

Potrivit acestuia, după această primă prezentare a principiilor de bază ale programului economic al PSD, vor urma "prezentări sectoriale pe educație, pe administrație locală, pe agricultură". "Vom continua să prezentăm segmentele esențiale ale unei alternative așa cum o vedem noi", a adăugat el.

Președintele Consiliului Național al PSD a adus în discuție, cu acest prilej, anumite "lecții ale crizei economice" pentru România, apreciind că în țara noastră există tendința de a se construi "politici ambițioase în momentele de criză".

"Noi am avut, din păcate, un moment foarte prost de intrare în criză, atunci când, practic, deficitele gemene aveau un nivel foarte ridicat și deficitul bugetar, care era la peste 5%, dar și deficitul de cont curent, cam la 12% din PIB. În felul acesta, criza ne-a găsit oarecum într-o situație nefavorabilă și, de aici, încercarea de a păstra în cămară cât se poate, de a construi politici pe termen lung încă din momente favorabile. Un guvern responsabil ar trebuie să facă cam ce am făcut noi în perioada 2000-2004 (...), lăsând în cămară și pentru timpuri mai puțin bune" a subliniat fostul premier.

Acesta a vorbit, totodată, despre "necesitatea aplicării unor programe de ajustare, care să fie echitabile". "Din punctul nostru de vedere, cea mai bună politică sub acest aspect rămâne aceea de a încerca să creăm cât mai multe locuri de muncă, astfel încât să încercăm să rezolvăm în acest mod problemele pe care altfel, pe termen, foarte scurt Guvernul actual încearcă să le rezolve prin ajustări, prin tăieri de cheltuieli. A cincea lecție se referă la imperativitatea găsirii de stabilizatori automați adecvați — ar trebui să ne gândim la o anumită formulă de progresivitate în ceea ce privește sarcinile fiscale. Este evident că ceea ce s-a întâmplat în urma crizei actuale a dus la o suprerpolarizare socială, mai mare în România decât în celelalte țări europene. (...) Din acest motiv, probabil că trebuie să gândim o formula care să fie mai echitabilă din acest punct de vedere", a arătat liderul social-democrat.

În opinia acestuia, "modelul dezirabil" pe care trebuie să-l adopte România în contextul post-criză trebuie să fie unul de dezvoltare și de creștere de tip participativ, bazat "pe reformarea sistemelor publice, pe modernizarea infrastructurii, pe creșterea competitivității, pe trecerea la economia verde". "Obiectivul fundamental pentru perioada următoare ar fi crearea unui milion de locuri de muncă. Marile dezechilibre, inclusiv în domeniul sistemului de pensii, dar și la asigurări de sănătate, cheltuieli sociale, învățământ, se datorează faptului că, prin politicile de ajustare, s-a ajuns la o reducere considerabilă a numărului de locuri de muncă", a afirmat fostul premier.

La capitolul "obiective tactice", Adrian Năstase a enumerat un ritm mediu anual de creștere economică de aproximativ 4% pentru perioada 2012—2020, asigurarea unui nivel de șomaj sub 6%, menținerea deficitului bugetar sub 3% din PIB, menținerea ponderii unei datorii totale în PIB sub 40%, creșterea capacității de absorbție a fondurilor structurale și de coeziune, reducerea numărului de persoane cu risc de sărăcie de la cinci milioane estimat în 2009, la două milioane la sfârșitul anului 2016, reducerea decalajelor dintre urban și rural cu 30% până în 2016. "Acestea sunt obiective de etapă, evident va fi foarte important să stabilim și domeniile prioritare, ele sunt — educație, sănătate, infrastructură, agricultură, industrie și energie, politici sociale", a adăugat el.

În privința acțiunilor pentru relansarea economică, Adrian Năstase a precizat că USL se gândește la posibilitatea lansării unor programe naționale care să vizeze pe de o parte infrastructura și competitivitatea, programul de dezvoltare de parcuri industriale tehnologice, un program de stimulare a exporturilor, a IMM-urilor, program național de dezvoltare în domeniul energiei regenerabile, de dezvoltare rurală, de refacere, completare a sistemului de irigații într-un parteneriat public-privat, dar și un program național de promovare a produselor românești. AGERPRES

Etichete:

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Politică

Cele mai citite din Politică

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe