

Mobilierul presupus furat se afla de fapt în depozit: acuzat de preşedintele brazilian Lula că a subtilizat bunuri publice când a părăsit puterea, predecesorul său Jair Bolsonaro a obţinut despăgubiri pentru prejudiciu moral, notează AFP.
Un judecător federal a dispus ca Statul să "despăgubească reclamanţii (Jair Bolsonaro şi soţia sa Michelle) pentru prejudiciul moral suferit", stabilind cuantumul daunelor la 15.000 de reali (2.400 de euro), potrivit deciziei date publicităţii marţi.
Biroul Avocatului General al Uniunii, un organism ministerial care apără interesele guvernului, a anunţat într-un e-mail către AFP intenţia sa de a face recurs.
La scurt timp după revenirea sa la putere în 2023, preşedintele de stânga Luiz Inacio Lula da Silva l-a acuzat pe predecesorul de extremă dreapta că a luat cu el mobilă din reşedinţa oficială a Palatului Alvorada.
"Dacă ar fi ale lui, le-ar fi putut lua, dar sunt bunuri publice. Nu ştiu de ce a luat patul", a spus el. Guvernul a raportat ulterior că lipsesc "261 de obiecte".
Dar toate aceste obiecte au fost găsite câteva săptămâni mai târziu într-depozit al reşedinţei oficiale.
Perechea Bolsonaro a explicat în plângere că "au decis să decoreze camerele Palatului Alvorada cu mobilier personal", lăsând în acest depozit mobila care se afla iniţial acolo. AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Andreea Preda)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |