

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut joi să primească un ''mesaj foarte clar'' din partea NATO că ţara sa va putea intra în această Alianţă ''după război'', relatează agenţiile DPA şi EFE.
"Suntem realişti. Ştim că nu vom intra în NATO în timpul războiului, dar dorim să obţinem un mesaj foarte clar că vom intra în NATO după război", a spus Zelenski la o conferinţă de presă comună la Haga cu premierul olandez Mark Rutte şi cu premierul belgian Alexander De Croo.
Zelenski, care s-a declarat "convins" că Ucraina va câştiga războiul cu Rusia, a cerut din nou mai multe arme occidentale "cât mai rapid posibil". El a insistat de asemenea ca aliaţii Kievului să ajute la reconstrucţia Ucrainei, deşi a admis că există "probleme legale" în ţările UE pentru a folosi în acest scop activele ruseşti îngheţate în virtutea sancţiunilor impuse Rusiei după lansarea războiului contra Ucrainei.
Referindu-se la cererea lui Zelenski privind aderarea la NATO, premierul Mark Rutte a spus că ţara sa "sprijină ambiţiile Ucrainei pentru NATO" şi a precizat că lucrările pregătitoare ale summitului Alianţei, care se va desfăşura în iulie la Vilnius, includ eforturile pentru ca în declaraţia finală a reuniunii să se facă un "pas anume" în acest sens şi să nu mai fie reluate formule folosite la summiturile anterioare.
"Summitul NATO de la Vilnius poate deveni istoric", a spus în urmă cu două săptămâni Zelenski în prezenţa secretarului general al Alianţei, Jens Stoltenberg, venit atunci într-o vizită surpriză la Kiev. Este "important ca Ucraina să primească (la Vilnius) invitaţia corespunzătoare (...) Este momentul", a insistat preşedintele ucrainean.
Ca răspuns, Stoltenberg a reiterat sprijinul Alianţei faţă de ambiţiile ucrainene, dar a fost prudent asupra unui calendar de aderare. El a subliniat că prioritatea acum este ca Ucraina să câştige războiul cu Rusia, amintind că, de când a început acest război în februarie anul trecut, Ucraina a primit din partea statelor occidentale un ajutor ce însumează peste 150 de miliarde de dolari, din care 65 de miliarde ajutor militar. AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Florin Ştefan, editor online: Gabriela Badea)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |