COD GALBEN: 18-06-2025 ora 10 Intre 19 iunie, intervalul orar 12 – 21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic
Preşedintele Curţii Constituţionale a Republicii Moldova, Domnica Manole, a declarat luni că Parlamentul poate fi dizolvat doar în cadrul strict al condiţiilor prevăzute în articolul 85 din Constituţia Republicii Moldova, pronunţându-se astfel asupra sesizării venite din partea unor deputaţi de a emite o decizie asupra posibilităţii legislativului de a se autodizolva, prin adoptarea unei hotărâri în acest sens cu votul a 2/3 din deputaţi, informează MOLDPRES, Europa Liberă şi Radio Chişinău.
"Textele clare nu trebuie interpretate. Dizolvarea Parlamentului înainte de termenul de patru ani este stabilită în articolul 85 din Constituţia Republicii Moldova", a declarat Domnica Manole.
Potrivit articolului 85 din Constituţie, Parlamentul Republicii Moldova poate fi dizolvat doar în cazul imposibilităţii formării Guvernului ori al blocării procedurilor de adoptare a legilor timp de trei luni.
Preşedinta Curţii, Domnica Manole a argumentat că în Constituţie este explicat clar mecanismul de dizolvare a Parlamentului: dreptul îi revine preşedintelui, dacă se constată că Parlamentul este inactiv, însă doar dacă această inactivitate este imputabilă parlamentului însuşi, nu altui actor politic.
Deputaţii PAS, Mihai Popşoi, Dan Perciun şi Virgiliu Pâslariuc au sesizat la 31 decembrie Curtea Constituţională, cerându-i să explice dacă, potrivit Constituţiei, Parlamentul s-ar putea autodizolva prin adoptarea de către forul legislativ a unei hotărâri în acest sens cu o majoritate calificată de două treimi de voturi ale deputaţilor.
Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a amânat până acum încercarea de a însărcina pe cineva cu formarea unui nou guvern, argumentând că aşteaptă decizia Curţii Constituţionale.
Săptămâna trecută, Maia Sandu declara, într-un interviu televizat, că are o echipă ce ar putea forma un guvern foarte bun, însă lipsa unei majorităţi parlamentare care să susţină noul executiv o împiedică să desemneze un candidat la funcţia de prim-ministru.
Într-un interviu pentru postul de televiziune RTR Moldova, Maia Sandu mai declara că votarea unui guvern de către actualul Parlament şi demisia ulterioară a respectivului executiv nu vor face altceva decât să amâne pentru o perioadă nedeterminată alegerile parlamentare anticipate, pe care toate partidele parlamentare susţin că le doresc a fi organizate în cel mai scurt timp. AGERPRES/(AS - autor: Adriana Matcovschi, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |