COD PORTOCALIU: 27-06-2025 ora 10 se va semnala val de căldură persistent și intens, caniculă și disconfort termic accentuat

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Curtea Supremă din Gibraltar a autorizat joi petrolierul iranian reţinut de la începutul lunii iulie să părăsească apele acestui teritoriu britanic, în pofida cererii americane de a prelungi blocarea navei, suspectată că ar intenţiona să-şi livreze încărcătura Siriei, informează AFP.

Iranul a garantat în scris că încărcătura de pe Grace 1 nu va fi trimisă în Siria, afectată de un embargo al Uniunii Europene, iar guvernul Gibraltarului a cerut deci Curţii să ridice blocarea navei într-un document făcut public.

"Nava nu mai este reţinută", a declarat preşedintele Curţii, judecătorul Anthony Dudley.

El a declarat în schimb că nu a fost sesizat în scris de o cerere americană de a reţine petrolierul, anunţată în cursul dimineţii de Ministerul Public al Gibraltarului. "Aceasta nu mi-a fost prezentată", a declarat el.

Decizia Curţii nu împiedică SUA să-şi formuleze cererea ulterior cu scopul de a bloca nava înainte de ca aceasta să părăsească apele teritoriale ale Gibraltarului, în orele sau zilele următoare.

Ministrul de externe iranian, Mohammad Javad Zarif a apreciat joi că eliberarea petrolierului iranian, reţinut la începutul lunii iulie în Gibraltar de către Marea Britanie, ţară aliată SUA, demonstrează că "tentativa de piraterie" americană a eşuat.

"Această tentativă de piraterie arată nivelul de dispreţ al administraţiei (preşedintelui american) Trump pentru lege", a spus el într-un mesaj pe Twitter, adăugând că SUA "încercaseră să abuzeze de sistemul judiciar şi să fure bunuri (iraniene) în largul mării" prin acest caz. AGERPRES/(AS-editor:Lilia Traci, editor online: Irina Giurgiu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.