COD GALBEN: 14-05-2025 ora 10 Intre 15 mai, ora 10 – 15 mai, ora 22 se va semnala instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Avioane israeliene au atacat luni dimineaţa obiective ale mişcării islamiste Hamas din Fâşia Gaza, după un tir de rachetă palestinian asupra zonei de sud a Israelului, a anunţat armata israeliană într-un comunicat, informează AFP.

Nici loviturile aeriene de luni, nici tirul de rachetă de duminică seara nu au făcut victime.

Înainte de aceasta, ostilităţi au avut loc pe parcursul întregului sfârşit de săptămână. Forţele terestre israeliene au ucis doi tineri palestinieni în timpul unui schimb de focuri la frontiera dintre Fâşia Gaza şi Israel, iar aviaţia a lovit 18 instalaţii ale Hamas în două valuri de atacuri, potrivit armatei.

Aceste raiduri au constituit o ripostă la o explozie, aparent cauzată de o încărcătură-capcană palestiniană, în care au fost răniţi sâmbătă patru soldaţi israelieni care inspectau gardul de sârmă ghimpată instalat la frontieră. Doi dintre soldaţi au fost răniţi grav, însă viaţa lor nu este în pericol, subliniază armata israeliană.

Aceasta este una dintre perioadele cele mai tensionate de la frontiera dintre Fâşia Gaza şi Israel după conflictul din 2014 dintre forţele israeliene şi Hamas, care controlează acest teritoriu.

În timpul noilor raiduri întreprinse luni, "avioane de luptă au vizat infrastructuri subterane în sudul Fâşiei Gaza, ca răspuns la proiectilul lansat asupra Israelului", a notat armata în comunicatul său.

Ea nu a oferit precizări cu privire la natura obiectivelor vizate. Surse din cadrul serviciilor de securitate palestiniene au declarat că mai multe rachete au fost trase asupra unor obiective situate la est de oraşul Rafah. AGERPRES/(AS - autor: Adriana Matcovschi, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.