Cei 28 de lideri din Uniunea Europeană au afirmat joi că poziţia UE privind statutul Ierusalimului rămâne "neschimbată" după decizia preşedintelui american, Donald Trump, de a recunoaşte oraşul sfânt drept capitală a Israelului, transmite AFP.
"Liderii UE reiterează angajamentul lor ferm în favoarea soluţiei a două state (israelian şi palestinian) şi, în acest context, poziţia UE asupra Ierusalimului rămâne neschimbată", a scris Tusk, pe Twitter, în cursul summitului european de la Bruxelles.
EU leaders reiterate firm commitment to the two-state solution and, in this context, the EU position on Jerusalem remains unchanged.
— Donald Tusk (@eucopresident) December 14, 2017
Chestiunea extrem de sensibilă a Ierusalimului a fost abordată în timpul unui dineu al şefilor de stat şi de guvern, la solicitarea Belgiei.
UE, prin vocea şefei diplomaţiei europene, Federica Mogherini, l-a întâmpinat în această săptămână cu un refuz categoric pe premierul israelian, Benjamin Netanyahu, venit la Bruxelles pentru a pleda ca europenii să recunoască Ierusalimul drept capitală a Israelului, urmând exemplul preşedintelui Trump.
Ea a reafirmat poziţia obişnuită a Uniunii Europene conform căreia"singura soluţie realistă" la conflictul între Israel şi Palestina se bazează pe recunoaşterea a două state, ambele cu capitala la Ierusalim, în frontierele din 1967.
Premierul israelian Benjamin Netanyahu, aflat în vizită la Bruxelles, a salutat luni anunţul preşedintelui american Donald Trump de recunoaştere a Ierusalimului drept capitală a statului Israel şi a declarat că se aşteaptă ca ţările europene să urmeze exemplul SUA, transmit Reuters, AFP şi DPA.
Înaintea unei întâlniri cu miniştrii de externe ai statelor Uniunii Europene, Netanyahu a spus că decizia lui Donald Trump, condamnată de palestinieni şi de guverne europene, va contribui la pacea din Orientul Mijlociu.
''Ierusalimul este capitala Israelului, nimeni nu poate nega asta. Acest lucru face posibilă pacea întrucât recunoaşterea realităţii este substanţa păcii'', a spus Benjamin Netanyahu după o întrevedere cu şefa diplomaţiei UE, Federica Mogherini. AGERPRES/ (AS - autor: Vicenţiu Purcărea)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |