Este deja endemic pentru conducerea Azerbaidjanului să-şi exprime doar propria interpretare a istoriei într-un mod care poate fi asemănat cu uşurinţă ideologiilor de tipul Goebbels, adică: "dacă spui o minciună suficient de mare şi o tot repeţi, într-un final, oamenii o vor crede".



Încă din momentul declinului URSS, populaţia autodeterminatei Nagorno-Karabakh a luptat pentru recunoaşterea statutului lor garantat de dreptul internaţional.



Cererile legitime ale poporului din Arţah de a-şi exercita dreptul la autodeterminare, s-au intersectat cu pogromurile anti-armeneşti din oraşul azer Sumgait - situat la 26 km de Baku. Acele evenimente, desfăşurate sub deviza "Moarte armenilor", au fost întruchiparea politicii de xenofobie, purificare etnică şi deportare a armenilor dusă de conducerea Azerbaidjanului.



Acele atrocităţi au fost chiar motivul pentru care Andrei Saharov, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, a scris "dacă unii mai avea dubii înainte de Sumgait că Nagorno Karabakh ar trebui sau nu să aparţină Azerbaidjanului, atunci după această tragedie nimeni nu are dreptul moral să insiste că ar trebui."



Dacă răspunsul oficial al Baku faţă de aspiraţiile populaţiei din Nagorno-Karabakh de a-şi exercita dreptul la autodeterminare, au fost pogromurile şi acţiunile de epurare etnică a populaţiei armene, reacţia la punerea în aplicare a acestui drept în 1991, în baza legislaţiei URSS şi apoi a normelor existente de drept internaţional, au dus la un război la scară largă împotriva Arţahul recent-independent, însoţit de încălcări grave ale drepturilor internaţionale ale omului.



Exact acum 25 ani, armata Azerbaidjanului a început să bombardeze luni în şir capitala Nagorno-Karabakh-ului, Stepanakert, care, la acel moment, devenise adăpost pentru refugiaţii din pogromurile de la Sumgait, Baku şi alte oraşe din Azerbaidjan. La 13 februarie 1992, prin încălcarea convenţiilor internaţionale, Azerbaidjan a început să folosească lansatoare-multiple de rachete BM-21 "Grad" pe zonele rezidenţiale ale Stepanakertului. Khojaly a fost una dintre cele şapte baze de foc ale artileriei, folosite pentru bombardarea Stepanakertului. Chiar şi în perioada sovietică Khojaly a avut o importanţă strategică, deoarece acesta era situat la intersecţia ce lega Stepanakertul de alte regiuni din Nagorno-Karabakh. Mai mult decât atât, în anii '1970 a fost construit singurul aeroport din Nagorno-Karabakh lângă Khojaly, care în timpul blocadei Arţahul a fost unicul punct de ieşire spre lumea exterioară. Astfel, până în 1992 a devenit evident faptul că neutralizarea bazelor de foc ale artileriei din Khojaly a fost un imperativ pentru conservarea fizică a populaţiei, atât din Stepanakert, cât şi a Nagorno-Karabakhului în ansamblu. Operaţiunea de a neutralizare a bazelor de foc ale artileriei din Khojaly a început la 25 februarie 1992.



Timp de mai multe luni, forţele de auto-apărare a Nagorno-Karabakhului au informat partea azeră prin toate mijloacele posibile cu privire la această operaţiune, obiectivele acesteia şi coridorul umanitar lăsat pentru evacuarea din Khojaly.



Azerbaidjan continuă să denatureze faptele legate de evenimentele sângeroase din apropierea oraşului Agdam, pe care le numesc "tragedia de la Khojaly". Cele mai simple fapte ale acestor evenimente ridică multe semne de întrebare, iar autorităţile azere, chiar şi după 25 de ani, preferă să ţină ascunse aceste răspunsuri.



Aşadar, oare de ce Azerbaidjanul a eşuat în organizarea evacuării populaţiei din Khojaly?

Iată un citat din Ramiz Fataliev, preşedintele comisiei de investigare a evenimentelor din Khojaly: "Au mai rămas patru zile până la evenimentele din Khojaly. Pe data de 22 februarie, în prezenţa preşedintelui, a primului-ministru, a şeful KGB şi a altora, a avut loc Sesiunea Consiliului Naţional de Securitate în cadrul căreia a fost luată decizia de a nu evacua populaţia din Khojaly ". Source: http://www.azadliq.org/content/article/1818751.html



După cum s-a menţionat, forţele de auto-apărare a Nagorno-Karabakhului au lăsat un coridor umanitar pentru populaţia din Khojaly, majoritatea a ajuns în condiţii de siguranţă la Agdam. Fostul primar al Khojaly a ajuns chiar la Baku şi este în prezent deputat în Milli Mejlis. Din păcate, un grup mic de locuitori ai Khojaly, care a traversat cu bine teritoriile aflate sub controlul armean, nu a mai ajuns la Agdam pe teritoriile controlate de partea azeră.



Iată un fragment din spusele jurnalistului azer Cingiz Mustafaev, martor al evenimentelor: "În data de 29 [februarie[, când mă îndreptam spre Agdam dintr-o altă parte, dinspre satul Umudlu, dintr-un elicopter militar, am văzut că la 10 kilometri de Khojaly şi la aproximativ 700 de metri de postul nostru militar, erau împrăştiate pe teren corpuri neînsufleţite ale populaţiei noastre. Ceea ce m-a îngrozit cel mai mult, a fost când am filmat aceste cadavre, în jurul lor erau 10 persoane în uniforme militare din partea noastră, care se plimbau cu uşurinţă printre ele. Mi s-a spus că nu au existat cadavre, era imposibil să se ajungă acolo, acolo erau armenii care trăgeau. Dar, când am aterizat, în cele din urmă, trei dintre elicopterele noastre au zburat în mod neaşteptat şi imediat la Agdam; cele 10 de persoane au plecat de asemenea. Încă nu pot înţelege de ce la 700 de metri de posturile noastre, unde soldaţii noştri mişunau calmi, nimeni nu a ridicat acele cadavre? " https://www.youtube.com/watch?v=0uLSIInPRXs



Dl. Mustafaev vorbeşte, de asemenea, despre principala crimă comisă în timpul evenimentelor de la Agdam - mutilarea, după câteva zile de la acele evenimente, a corpurilor descoperite. "Cine a făcut toate astea? Chiar ieri am filmat aici, nu era nimic de genul acesta". Merită să se menţioneze din nou că teritoriul pe care au fost descoperite cadavrele era sub control azer.



Şi nu este deloc surprinzător că în Azerbaijan există toleranţă zero faţă de punerea la îndoială, suspiciunea sau investigaţiile jurnalistice referitoare la versiunea oficială a acestor evenimente. Aceia care au îndrăznit să vorbească deschis despre aceste evenimente, fie au fost ucişi, ca în cazul lui Cingiz Mustafaev, sau închişi ca jurnalistul Eynulla Fatullayev, sau exilaţi la fel ca primul preşedinte al Azerbaidjanului, Ayaz Mutalibov (1990-1992).




În timpul interviului acordat jurnalistului ceh, Dana Mazalova şi publicat în aprilie 1992, Preşedinte Azerbaidjanului, Mutalibov a declarat că miliţia Frontului Naţional din Azerbaidjan a îngreunat în mod activ şi a împredicat evacuarea populaţiei civile locale din zona de operaţiuni militare, prin pasajele montane lăsate special deschise de populaţia armeană din Karabakh. Speranţa şi intenţia opoziţiei Azerbaidjanului a fost să se folosească de pierderile civile la o astfel de amploare, pentru a instiga la o revoltă populară împotriva regimului de la Baku şi pentru a acapara puterea.



Să nu uităm totuşi că mai mult de 700 de locuitori din Khojaly nu a părăsit satul şi au fost duşi la Stepanakert, unde li s-au oferit alimente şi ajutor medical. Două zile mai târziu, aceştia au fost transferaţi pe partea azeră, fără condiţii prealabile.



Autorităţile din Azerbaidjan nu au răspuns încă la aceste întrebări adresate chiar de azeri. Între timp, acestea aproape că şi-au perfecţionat arta denaturării faptelor menţionate mai sus, pentru a-i învinui pe alţii de propriile lor crime şi pentru a scăpa de responsabilitate, încercând să creeze o contrapondere fictivă masacrelor pe care le-au comis împotriva armenilor din Sumgait, Baku, Kirovabad, Maragha.



Evenimentele de la Sumgait au creat un precedent al impunităţii şi chiar al glorificării uciderii cetăţenilor armeni paşnici, fapt de care ne-am convins mai târziu în timpul masacrelor împotriva armenilor din altă zonă a Azerbaidjanului. Conducerea Azerbaidjanului continuă să instige la ură împotriva armenilor. Aceasta încurajează crime, cum ar fi uciderea brutală a lui Gurgen Margaryan, care în 2004 a fost masacrat în somn de Ramil Safarov, când cei doi participau la un curs de formare al NATO de la Budapesta. Criminalul a fost proclamat mai târziu, erou naţional al Azerbaidjanului. Sau mai recent, în timpul agresiunii din aprilie 2016 împotriva Arţahul, cand lumea întreagă a fost martoră a rezultatelor politicii de stat a Azerbaidjanului de semănare a armeanofobiei. Decapitarea în stilul ISIS a lui Kyaram Sloyan şi ale altor doi militari din Nagorno-Karabakh, sau uciderea brutală şi mutilarea familiei de vârstnici din satul Talish, precum şi decorarea autorilor acestor crime de război de către Preşedintele Azerbaidjanului, sunt inumane şi trebuie condamnate de către întreaga comunitate internaţională.





Ambasada Republicii Armenia în Romania

Intrarea Poiana nr. 27, sector 1, Bucureşti

tel. (+4) 0372787001

fax (+4) 0372787002





THE WHOLE TRUTH AND NOTHING BUT THE TRUTH




It is endemic for the leadership of Azerbaijan to voice only their own interpretation of history in a way that easily resembles to the Goebbels-like ideology: 'if you tell a lie big enough and keep repeating it, people will eventually come to believe it'.



Since the waning years of the USSR, the people of the self-determined Nagorno-Karabakh have been fighting for the recognition of their status guaranteed by the international law.



The lawful demands of the people of Artsakh to exercise their right to self-determination were met with anti-Armenian pogroms in the Azerbaijani city of Sumgait - 26 km away from Baku. Those events, carried out under the motto 'Death to Armenians', were the embodiment of Azerbaijani leadership's policy of xenophobia, ethnic cleansing and deportation of Armenians.



Those atrocities were the very reason Andrei Sakharov, Nobel Peace Prize Laureate, wrote that 'even if some doubted it before Sumgait, no one sees a moral opportunity to insist on territorial unity of NKAO and Azerbaijan after this tragedy happened.'



If official Baku's response to the aspiration of people of Nagorno-Karabakh to exercise its right to self-determination were pogroms and ethnic-cleansing of the Armenian population, the reaction to the implementation of that right in 1991, based on then existing USSR legislation and norms of international law was the large-scale war against the newly-independent Artsakh, accompanied by gross violations of the international humanitarian law.



Exactly 25 years ago Azerbaijani Armed Forces commenced the months-long shelling of the capital of Nagorno-Karabakh - Stepanakert, which at that time had become a shelter for the refugees fleeing the pogroms in Sumgait, Baku and other cities in Azerbaijan. On February 13 of 1992, in violation of international conventions, Azerbaijan started using BM-21 'Grad' multi rocket launchers on the residential areas of Stepanakert. Khojaly was one of the seven fire bases, used for the shelling of Stepanakert. Even back in Soviet time Khojaly had an important strategic importance, as it was situated on the crossroad connecting Stepanakert to other regions of Nagorno-Karabakh. Moreover, in 1970s the only airport of Nagorno-Karabakh was built next to Khojaly, which during the Artsakh's blockade was the single gatepoint to the outside world. Thus, by 1992 it became evident that the neutralization of Khojaly firepoint was an imperative for the physical preservation of the population of both Stepanakert and Nagorno-Karabakh as a whole. The operation to neutralize the Khojaly firepoint started on February 25, 1992.



For months, the Nagorno-Karabakh self-defense forces had been informing the Azerbaijani side through all the possible means about this operation, its objectives and the humanitarian corridor left for the evacuation from Khojaly.



Azerbaijan continues to distort the facts surrounding the bloody events near the city of Agdam, which they call the 'Khojaly tragedy'. The mere facts of those events raise many questions, and the Azerbaijani leaderships, even after 25 years, still prefers to keep the answers behind seven locks.



So why did Azerbaijan fail to organize the evacuation of the people of Khojaly?

Here is a citation from Ramiz Fataliev, Chair of the Committee Investigating the Events of Khojaly: 'Four days left until the events of Khojaly. On February 22, in the presence of the President, the Prime Minister, the Head of the KGB and others, a National Security Council session took place at which a decision was taken not to evacuate people from Khojaly.' Source: http://www.azadliq.org/content/article/1818751.html



As mentioned, the Nagorno-Karabakh self-defence forces left a humanitarian corridor for the people of Khojaly, the majority of whom safely reached Agdam. The former mayor of Khojaly even reached Baku and is currently a deputy in Milli Mejlis. Unfortunately, a small group of residents of Khojaly, who successfully crossed the territories under Armenian control, did not reach Agdam in the territories controlled by the Azerbaijani side.



Here's an excerpt from the words of Azeri journalist Cingiz Mustafaev, a witness to the events: 'On 29th [of February], when I was heading to Agdam from another side, from the village of Umudlu, in a military helicopter, I saw that in 10 kilometers from Khojaly and approximately in 700 meters from our military post, dead bodies of our people were scattered on the ground. What horrified me the most was when I was filming these corpses, there were around 10 people from our side, strolling around easily in military uniforms. I was told that there were no corpses, it was impossible to get there, there were Armenians and there was shooting. But when we eventually landed there on our helicopters, three helicopters unexpectedly and immediately flew to Agdam; those 10 people left, too. I still cannot understand why in 700 meters from our posts, where there were our soldiers roaming calmly, nobody was picking up these dead bodies?'/ https://www.youtube.com/watch?v=0uLSIInPRXs



Mr. Mustafaev also speaks of the main crime committed during the Agdam events - the mutilation of bodies, discovered couple of days after the events. 'Who has done all this? I was filming here just yesterday, there was nothing like that there.' It's worth to repeat, that the territory where the bodies were discovered was under the Azerbaijani control.



It comes as no surprise that there is zero tolerance in Azerbaijan towards the doubt, suspicion or investigative journalism on the official version of those events. Those who dare to openly speak about these events were either killed like Cingiz Mustafaev's, or imprisoned like journalist Eynulla Fatullayev, or exiled like the first President of Azerbaijan Ayaz Mutalibov (1990-1992).




During the interview with Czech journalist Dana Mazalova published in April 1992 President of Mutalibov of Azerbaijan stated that the militia of the Azerbaijani National Front actively obstructed and actually prevented the evacuation of the local civilian population from the military operation zone through the mountain passages specifically left open by Karabakh Armenians. The hope and intention of the Azerbaijani opposition was to utilise civilian losses of such a magnitude to instigate a popular uprising against the Baku regime and seize the reins of power.

[Let's not forget that more than 700 residents of Khojaly did not leave the village and were taken to Stepanakert, where they were provided with food and medical aid. Two days later they were transferred to the Azerbaijani side, without any preconditions.]



The Azerbaijani leadership has not answered yet to those questions raised by Azerbaijanis themselves. Meanwhile it has almost mastered the art of distorting the abovementioned facts in order to blame others for their crimes and escape the responsibility, while attempting to creating a fictional counterbalance to the massacres that it has perpetrated against Armenians in Sumgait, Baku, Kirovabad, Maragha.



The Sumgait events created a precedent of impunity and even of glorification for the killings of peaceful Armenian citizens, something we witnessed later on during Armenian massacres elsewhere in Azerbaijan. The leadership of Azerbaijan continues to inject hatred against Armenians. It encourages such crimes as the brutal murder of Gurgen Margaryan, who in 2004 was axed in his sleep by Ramil Safarov when the two were enrolled in NATO training course in Budapest. The killer was later proclaimed a national hero of Azerbaijan. Even recently, during the April 2016 aggression against Artsakh, the world witnessed the results of the state-run policy of Armenophobia in Azerbaijan. The ISIS-style beheading of Kyaram Sloyan and two other Nagorno-Karabakh serviceman, or the brutal murder and mutilation of elderly family in Talish village, as well as the decoration of the perpetrators of these war crimes by the President of Azerbaijan is abhorrent and should be condemned by the whole international community.





Embassy of the Republic of Armenia in Romania

Intrarea Poiana nr. 27, sector 1, Bucharest

tel. (+4) 0372787001

fax (+4) 0372787002