COD GALBEN: 23-05-2025 ora 10 Intre 23 mai, ora 10 – 24 mai, ora 06 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:




Orice comerciant care anunţă o reducere de preţ trebuie să o raporteze la preţul de referinţă practicat în acelaşi spaţiu de vânzare pentru produse sau servicii identice. Preţul redus trebuie să fie inferior preţului de referinţă (cel mai scăzut preţ practicat în acelaşi spaţiu de vânzare în perioada ultimelor 30 de zile, înainte de data aplicării preţului redus).



Orice anunţ de reducere de preţ exprimată în valoare absolută sau în procent trebuie efectuat vizibil, lizibil şi fără echivoc pentru fiecare produs sau grupă de produse identice:

- fie prin menţionarea noului preţ lângă preţul anterior, barat;

- fie prin menţiunile "preţ nou", "preţ vechi" lângă sumele corespunzătoare;

- fie prin menţionarea procentului de reducere şi a preţului nou care apare lângă preţul anterior, barat.

Se interzice ca o reducere de preţ pentru un produs şi/sau serviciu să fie prezentată consumatorilor ca o ofertă gratuită a unei părţi din produs şi/sau serviciu.



Dreptul de retragere

Dacă ai achiziţionat un produs dintr-un magazin clasic, nu poţi cere să fie înlocuit sau să ţi se restituie contravaloarea lui decât dacă este defect. Unii comercianţi au, totuşi, o politică de returnare, dar trebuie să soliciţi amănunte în scris şi să păstrezi documentele care dovedesc acest lucru.



În cazul cumpărăturilor efectuate online, ai 14 zile calendaristice de la momentul primirii produsului în care poţi renunţa la achiziţie, fără a oferi vreun motiv şi fără costuri suplimentare. Îţi poţi exercita dreptul de retragere fie completând un formular pus la dispoziţie de profesionist (de regulă, online), fie trimiţând un mesaj din care să reiasă clar intenţia ta şi în care să specifici cel puţin identitatea ta, numărul şi data comenzii, produsul, preţul plătit.



Produsul îl poţi trimite înapoi pe cont propriu, conform instrucţiunilor de pe site, sau poţi aştepta să fie preluat de către agentul economic, în unele cazuri gratuit (verifică atent politica magazinului legat de acest aspect). În cazul în care alegi să trimiţi produsul pe cont propriu şi plăteşti curierul pentru returul produsului, nu ai dreptul de a solicita rambursarea acestei sume. Comerciantul este obligat să returneze preţul pe care l-ai plătit pentru produs (inclusiv costurile de expediere) în termen de maximum 14 zile.



Există anumite cazuri în care contractul nu poate fi denunţat, cum ar fi pentru produsele care sunt realizate după specificaţiile tale sau înregistrările audio, video ori programele informatice.



Termen de livrare



Dacă ai făcut comanda online, comerciantul trebuie să-şi livreze produsul în maximum 30 de zile sau mai puţin, dacă aţi căzut de acord asupra acestui aspect. Dacă termenul de livrare nu este respectat, puteţi stabili, de comun acord, o nouă dată de livrare. Dacă nici această dată nu este respectată, ai dreptul la rezoluţiunea sau rezilierea contractului. În acest caz, agentul economic este obligat să îşi returneze banii în cel mult 7 zile.



Dacă produsul este deteriorat sau distrus înainte de a ajunge la tine, legea îţi dă dreptul să soliciţi un nou produs sau să renunţi la contract.

Sfaturi pentru consumatori



- Fă o listă cu produsele pe care doreşti să le achiziţionezi şi cu preţurile actuale ale acestora. Acest lucru te va ajută să eviţi falsele reduceri de preţuri, de exemplu atunci când comercianţii măresc preţul şi aplică procentul de reducere la preţul astfel majorat.

- Verifică cu atenţie modul în care este afişată reducerea pe site sau pe eticheta produsului.

- Nu cădea în capcana ofertelor care anunţă mari reduceri de preţuri doar pentru a te atrage să intri în magazin.

- În cazul în care comanzi online, verifică, înainte de a trimite comanda, dacă preţul fiecărui produs din coşul de cumpărături este acelaşi cu preţul redus indicat atunci când ai ales produsul.

- Deschide coletul în prezenţa curierului şi, în caz că acesta nu corespunde, trimite-l înapoi. Ai grijă să menţionezi pe documentele de transport motivul refuzului.

- Utilizează cardul pentru a face plata. În unele situaţii, precum cazurile de fraudă, dacă ai plătit prin card, poţi utiliza procedura refuzului la plată pentru a-ţi recupera suma plătită - în principiu, în cel mult 30 de zile de la data plăţii. Procedura este simplă: dacă tranzacţia s-a decontat (adică apare pe extrasul de cont), o poţi contesta la bancă, iar banca va încerca recuperarea sumei de bani de la comerciant, prin intermediul băncii acestuia (operaţiune numită 'refuz de plată').



'Selectează, înainte de Black Friday, produsele pe care vrei să le cumperi şi notează preţurile înainte ca acestea să fie reduse. Verifică dacă, în afara perioadelor de reduceri, beneficiezi sau nu de vreun discount şi informează-te asupra produselor pe care vrei să le cumperi: site-urile specializate sunt un start bun pentru a vedea comentariile altor consumatori legat de eficienţa produselor. Nu cumpăra un produs doar fiindcă este redus!'



Irina Chiriţoiu, director ECC România

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Direcția Marketing – marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.