COD GALBEN: 04-05-2025 ora 18 Intre 18:45 si 19:45 se va semnala Local, averse torențiale care vor acumula 15...25 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindină. in Județul Covasna; COD GALBEN: 04-05-2025 ora 18 Intre 18:10 si 19:30 se va semnala local intensificări ale vântului cu viteze de 50...70 km/h, izolat grindină, averse care vor acumula 15...25 l/mp, descărcări electrice in Județul Bacău, Județul Vrancea, Județul Iaşi, Județul Vaslui;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bangkok, 7 ian /Agerpres/ - Numărul persoanelor decedate în urma inundaţiilor din sudul Thailandei din ultimele zile a crescut la 11, a informat sâmbătă Centrul pentru prevenirea situaţiilor de criză, potrivit DPA. Vineri, autorităţile anunţaseră că de la începutul anului şase persoane şi-au pierdut viaţa în inundaţiile din această ţară.

Majoritatea persoanelor care au căzut victime au murit înecate după ce ploile torenţiale şi şuvoaiele de apă formate în urma acestora au afectat peste 744.000 de persoane din cele 11 provincii acoperite de ape, precizează autorităţile în anunţul făcut sâmbătă.

Ploile abundente au transformat mai multe drumuri în cursuri de apă, legăturile maritime către insule sunt perturbate, numeroase zboruri au fost anulate, inclusiv pe insula turistică Koh Samui, iar aeroportul Nakhon Si Thammarat a fost închis, în plin sezon turistic.

Vineri, nivelul de alertă a fost ridicat la gradul trei. Nivelul patru de alertă, rezervat pentru cele mai severe dezastre naturale, a fost instaurat în 2011, la inundaţiile în care şi-au pierdut viaţa 815 persoane şi au fost afectate alte 13,6 milioane, menţionează DPA.

Poliţia a salvat cinci turişti - doi finlandezi, unul german şi doi thailandezi - rămaşi blocaţi din cauza şuvoaielor într-o staţiune din provincia Nakhon Si Thammarat, potrivit publicaţiei locale The Nation.

Autorităţile au anunţat că fac eforturi pentru salvarea localnicilor rămaşi izolaţi din cauza inundaţiilor, iar poliţişti şi militari au fost trimis în zonele afectate pentru a distribui alimente şi apă.

În decembrie, peste 35 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma inundaţiilor din Thailanda.

Puţin mai la sud, în nordul Malaeziei, peste 40.000 de persoane au trebuit evacuate din cauza inundaţiilor, iar mii dintre acestea sunt în continuare blocate în centrele de ajutorare.AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.