COD GALBEN: 20-05-2025 Intre 06:50 si 10:00 se va semnala Intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 70…90 km/h și pe arii restrânse de peste 100 km/h. in Zona de munte a județului Gorj , respectiv zona de munte a localităților, Zona de munte a județului Vâlcea , respectiv zona de munte a localităților;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Kathmandu, 24 apr /Agerpres/ - Numeroase ceremonii au avut loc duminică în Nepal în memoria victimelor cutremurului care a devastat, în urmă cu un an, această ţară săracă din Himalaya în care creşte valul de nemulţumire faţă de ritmul lent al reconstrucţiei, informează agenţia France Presse (AFP).

Aproape 9.000 de oameni au fost ucişi în cutremurul catastrofal cu magnitudinea de 7,8 grade pe scara Richter din 25 aprilie 2015, care a distrus o jumătate de milion de locuinţe.

Sute de nepalezi au păstrat un minut de reculegere în apropiere de locul din Kathmandu unde se află un turn din secolul al XIX-lea distrus de cutremur şi unde premierul K. P. Sharma Oli a depus o coroană de flori. Nu departe de acest loc se află un important templu în care călugării budişti au rostit rugăciuni.

Comunitatea internaţională s-a mobilizat pentru a finanţa reconstrucţia acestei ţări sărace din Himalaya, menţionează AFP. Au fost adunate patru miliarde de dolari din ajutoare, dar disensiunile dintre partidele politice cu privire la controlul distribuţiei banilor a paralizat acest proces, iar majoritatea victimelor a primit numai o primă sumă modestă de bani.

Cutremurul a zguduit o economie deja fragilă iar situaţia s-a agravat odată cu blocarea de mai multe luni a principalului punct de trecere a frontierei cu India de către manifestanţii care se opun noii Constituţii, ceea ce a creat o penurie de combustibil şi de produse de primă necesitate.

De asemenea, turismul a avut de suferit vizitatorii anulându-şi rezervările după moartea alpiniştilor din tabăra de la baza Everestului şi a excursioniştilor de pe popularul circuit de drumeţii montane de la Langtang.

Autoritatea Naţională de Reconstrucţie (National Reconstruction Authorit, NRA) care supraveghează reconstrucţia şi distribuirea fondurilor, a luat fiinţă în cele din urmă în decembrie 2015.

Guvernul a impus populaţiei să respecte normele antiseismice pentru atragerea fondurilor de reconstrucţie, dar a durat luni de zile până la publicarea acestor norme, mai informează agenţia France Presse. AGERPRES /(autor: Constanţa Niţă)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.