Minus 13 grade Celsius la Miercurea Ciuc, cea mai scăzută temperatură din țară

 •  Mediu
398 afişări

Cea mai scăzută temperatură din țară din zonele locuite s-a înregistrat, sâmbătă dimineța, la Miercurea Ciuc, unde termometrele au arătat minus 13 grade Celsius.

66fa805b-2069-4eb5-b201-5d42d61c8e9f

Meteorologul de serviciu de la Centrul Meteorologic Regional Transilvania Sud Sibiu a declarat că această temperatură s-a înregistrat la răsăritul soarelui, după care a început să crească ușor.

Potrivit sursei citate, scăderea temperaturii s-a datorat faptului că a fost senin cerul, iar aerul rece a coborât în depresiune.

Meteorologul Narcisa Milian a precizat că această valoare a fost cea mai scăzută din țară, în zonele locuite. Mai frig la fost la Vârfu Omu, unde s-au înregistrat minus 15 grade Celsius, iar mai cald decât la Miercurea Ciuc a fost la Bâlea Lac, unde mercurul termometrelor a arătat minus 11 grade Celsius.

Și în celelalte localități harghitene a fost destul de frig în cursul dimineții. La Joseni s-au înregistrat minus 9,8 grade Celsius, la Toplița au fost minus 7,7 grade, iar la Odorheiu Secuiesc termometrele au arătat minus 4,4 grade Celsius.

Chiar dacă sunt obișnuiți cu astfel de temperaturi, locuitorii județului Harghita spun că vremea de afară, cu frig și zăpadă, arată de parcă ar veni Crăciunul și nu Paștele, pe care credincioșii catolici îl celebrează duminică, 27 martie.

Previziunile meteo arată că în județul Harghita mai urmează trei nopți cu temperaturi negative, de până la minus 6 grade Celsius, după care vremea se va încălzi ușor.

Minima absolută a lunii martie în județul Harghita a fost consemnată în anul 1986, când la Miercurea Ciuc s-au înregistrat minus 29 de grade Celsius.

AGERPRES (AS — autor: Gina Ștefan, editor: Marius Frățilă, editor online: Simona Aruștei)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Mediu

Cele mai citite din Mediu

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe
Noul Agerpres