Sibiu: A crescut riscul de producere de avalanșe la gradul trei în masivele Bucegi și Făgăraș (versanul nordic)

 •  Mediu
327 afişări

Riscul de producere de avalanșe a crescut, vineri, la gradul trei "însemnat", la peste 1.800 de metri altitudine, în masivele Bucegi și Făgăraș (versanul nordic), a anunțat Serviciul Regional de Prognoză a Vremii Sibiu.

df8fa838-eae0-4e5d-9b7f-aac81a56f404

Meteorologii atrag atenția că sunt posibile "declanșări de avalanșe medii sau mari, pe pantele suficient de înclinate", la peste 1.800 de metri, în munții Bucegi și Făgăraș.

"În intervalul următor se va depune strat nou de zăpada proaspătă, care împreună cu cea ușoară existentă în prezent la suprafață, poate aluneca cu ușurință peste stratul vechi compactat. Astfel, declanșarea avalanșelor va fi posibilă chiar și în condițiile unei slabe supraîncărcări. Pe pantele suficient de înclinate sunt posibile și declanșări spontane de avalanșe medii sau chiar mari. De asemenea, zonele adăpostite, unde sunt prezente acumulări mai importante de zăpadă, reprezintă zone de risc; aici zăpada de la suprafață este ușor stabilizată, astfel încât la suprasarcini, aceasta se poate fisura și aluneca peste stratul mai vechi, ducând la declanșarea avalanșelor", se arată în Buletinul nivometeorologic remis vineri, AGERPRES.

Riscul însemnat de avalanșă se menține până sâmbătă seara, la ora 20,00.

Cel mai mare strat de zăpadă din zonele cu risc de avalanșă din masivele Bucegi și Făgăraș se înregistrează la Vârful Omu (1,2 metri) și la Bâlea Lac (82 centimetri).

AGERPRES / (AS — autor: Isabela Paulescu, editor: Marius Frățilă, editor online: Anda Badea)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Mediu

Cele mai citite din Mediu

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe
Noul Agerpres