Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Washington, 15 oct /Agerpres/ - Incendiile au devastat mai multe zone din Statele Unite ale Americii de la începutul acestui an decât într-un an întreg, fiind prima dată din 1960 când se înregistrează asemenea pagube în mai puţin de un an, conform National Interagency Fire Center (NIFC) citat de agenţia France Presse.

Între 1 ianuarie şi 8 octombrie 2015, SUA s-a confruntat cu 51.110 de incendii care au ars 4,55 milioane de hectare, suprafaţă echivalentă cu cea a Estoniei, a indicat NIFC.

Anul trecut în aceeaşi perioadă, circa 41.700 de incendii au afectat 1,24 milioane de hectare. Acesta a fost anul cel mai puţin activ din ultimul deceniu în ceea ce priveşte incendiile produse în primele nouă luni.

Între 2005 şi 2014, suprafaţa medie distrusă între 1 ianuarie şi 8 octombrie a fost 2,58 milioane de hectare, iar numărul de incendii de 60.506.

Zona distrusă în primele nouă luni ale anului 2015 depăşeşte deja recordul deţinut de întregul an 2006, când aproape patru milioane de hectare au fost afectate.

Anii 2015 şi 2006 sunt la egalitate în privinţa numărului de mari incendii, înregistrând 18 evenimente de acest fel. "Însă noi încă nu am terminat cu sezonul 2015 !", a atras atenţia NIFC pe contul său de Facebook.

California, afectată de cea mai gravă secetă în ultimii patru ani din istoria sa, s-a confruntat în acest an în mod deosebit cu acest fenomen la care s-au adăugat peste douăzeci de incendii simultane mari în această vară, fiind mobilizaţi aproape 14.000 de pompieri şi evacuaţi mii de oameni.

Conform departamentului californian al pădurilor şi protecţiei împotriva incendiilor (CalFire), acest stat din vestul SUA a înregistrat 7.650 de incendii de la începutul acestui an, care au distrus 333.000 de hectare. Pentru comparaţie, în anul 2013, au existat 3.672 de incendii.

Unul dintre acestea a ars 61.307 de hectare, clasându-se pe locul 13 între cele mai mari incendii din California din 1932 până acum. El a fost aprins de un fulger la 31 iulie anul acesta.AGERPRES/(autor: Constanţa Niţă, editor: Mariana Ionescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.