În urma aprobării Raportului de către membrii Consiliului Director al FMI, România va primi cea de-a șaptea tranșă, în valoare de 769 milioane DST (0,9 miliarde euro) din cadrul împrumutului în opt tranșe, contractat în mai 2009 prin acordul cu FMI.
Conform uzanțelor FMI, aprobarea de către board a Raportului va permite eliberarea penultimei tranșe din împrumut în circa 48 de ore, banii urmând să intre în contul Băncii Naționale a României.
'Aprobarea în unanimitate de către membrii Board-ului Director al FMI a eliberării celei de-a șaptea tranșe din împrumutul pentru România, odată cu întregul raport privind modul în care România și-a îndeplinit condiționalitățile asumate prin Acordul Stand-By, are o dublă semnificație pentru piețele financiare', a precizat Mihai Tănăsescu. Acesta a subliniat că 'prima semnificație constă tocmai în semnalul dat de Fond prin aprobarea în unanimitate a Raportului de revizuire a programului cu România, care subliniază, implicit, și hotărârea autorităților române de a merge pe calea măsurilor convenite cu Fondul, respectiv de a-și consolida poziția fiscală și financiară'.
În al doilea rând, anunțul unui potențial viitor acord între România și FMI aduce o încredere suplimentară a actorilor de pe piețele financiare în faptul că politicile pe care Guvernul și le propune în anii următori vor fi puse în aplicare în mod corect, consideră fostul ministru de finanțe.
'Toți directorii executivi ai FMI au salutat modul în care a fost realizată consolidarea fiscală în 2010 și au recomandat ca Guvernul să acționeze ferm pentru reducerea arieratelor și pentru îndeplinirea unor măsuri de reformă structurală, care să conducă la reducerea solidă și permanentă a arieratelor, atât la nivel guvernamental, cât și al întreprinderilor de stat', a spus reprezentantul României la FMI, care a amintit că România a cerut o nouă derogare pentru arierate, care a fost și ea aprobată. 'Tocmai în acest context s-a făcut recomandarea ca autoritățile române să acționeze mai ferm în perioada următoare pentru reducerea arieratelor', a precizat Mihai Tănăsescu.
'Boardul FMI a salutat decizia autorităților române de a avea un nou program, de tip precautionary, cu Fondul Monetar', a afirmat reprezentantul României la FMI. 'Membrii Consiliului Director au subliniat în mod clar că Guvernul României, FMI și Comisia Europeană vor stabili împreună, în timpul misiunii care va veni la București la sfârșitul lunii ianuarie, care vor fi elementele concrete care vor fi cuprinse în noul Acord', a spus Mihai Tănăsescu. Conform sursei citate, Boardul FMI nu a discutat aspecte legate de suma viitorului Acord, de durata acestuia, de forme și de sectoare avute în vedere. 'Toate acestea urmează a fi definite de către Guvernul României, care le va discuta la București cu reprezentanții Fondului și ai Comisiei Europene', a declarat Mihai Tănăsescu.
România a încasat, până în prezent, 11,27 miliarde de euro de la FMI, din cadrul unui împrumut total de 13,15 miliarde de euro, la care se adaugă cele 3,5 miliarde de euro primite de la CE, dintr-un împrumut de 5 miliarde de euro, precum și 300 de milioane de euro de la Banca Mondială, dintr-un împrumut de un miliard de euro. Pachetul total de sprijin pentru România, convenit pe 4 mai 2009 cu marii finanțatori mondiali, se ridică, la 20 de miliarde de euro. AGERPRES


Consiliul Director al FMI a aprobat în unanimitate eliberarea celei de-a șaptea tranșe din împrumutul pentru România, în valoare de 0,9 miliarde de euro, avizând cel de-al șaselea raport privind îndeplinirea de către România a condiționalităților stabilite în cadrul Acordului Stand-By, a declarat reprezentantul României la FMI.










