Afiseaza stiri dupa cuvantul cheie: maraton

Britanica Paula Radcliffe (37 ani) rămâne în posesia recordului mondial la maraton stabilit în 2003, a decis Federația internațională de atletism (IAAF), care anterior anunțase că va invalida performanța acesteia (2h15min25sec), după schimbarea criteriilor de omologare a recordurilor.

Publicat in Sport

Atleta Lidia Șimon a câștigat duminică ediția inaugurală a maratonului de la Osaka, cu timpul de 2 ore 32 min 48 sec, informează cotidianul japonez The Yomiuri Shimbun, unul dintre organizatorii evenimentului, citat de Agerpres.

Publicat in Sport

Fauja Singh, un britanic de origine indiană în vârstă de 100 de ani care a participat duminică la maratonul de la Toronto, a ajuns în Cartea Recordurilor Guinness, devenind astfel cel mai vârstnic participant care a reușit vreodată să parcurgă întreaga distanță de la început până la capăt, transmit luni media occidentale, între care AP și RIA Novosti.

Publicat in Magazin

Amber Miller, o americancă de 27 de ani, a născut la câteva ore după ce a trecut linia de sosire la Maratonul de la Chicago, alergând cei 42,195 km ai clasicei curse deși era gravidă în a 39-a săptămână. Miller a intrat în travaliu imediat după ce a încheiat proba, a declarat un purtător de cuvânt al Spitalului Central DuPage.

Publicat in Magazin

Maratonul internațional care a avut loc duminică la București s-a încheiat cu victoria kenyanului Tekla Metafeira Getu, la masculin, și a rusoaicei Marina Kovaleva, în întrecerea feminină.

Publicat in Sport

Duminică dimineața s-a dat startul în Maratonul internațional de la București, cursă organizată de Asociația Bucharest Running Club și ajunsă anul acesta la cea de-a 4-a ediție.

Publicat in Sport

Asociația Bucharest Running Club va organiza, la sfârșitul acestei săptămâni, cea de-a patra ediție a evenimentului Raiffeisen Bank Bucharest International Marathon, cu punctul de Start/ Finish în Piața Alba Iulia.

Publicat in Sport

De la începutul Lumii, omul a încercat necontenit să se întreacă pe sine, să-și depășescă limitele și nu în ultimul rând să demonstreze că este superior animalelor care îl înconjurau. Nici un exempu nu este mai elocvent decât Maratonul oameni contra cai, organizat în fiecare vară, la mijlocul lunii iunie, la Llanwrytd Wells, Marea Britanie. Anul acesta, inedita întrecere a fost programată să aibă loc duminică, 12 iunie.

Publicat in Magazin

Primarul General al Capitalei, Sorin Oprescu, a dat, duminică dimineață, startul celei de-a treia ediții a maratonului de ciclism cross-country 'Prima evadare'.

Publicat in Social
Sâmbătă, 12 Martie 2011 16:12

Atletism: Maratonul de la Nagoya a fost anulat

Agenția niponă Kyodo anunță că maratonul internațional de la Nagoya, care urma să aibă loc duminică, a fost amânat din cauza sesimului violent care a lovit Japonia.

Publicat in Sport
Pagina 1 din 3
Banner

Știri interne

Știri externe

Știri economice

Știri sportive

Mondorama

Zig Zag

Ora Europei

Bănci - Piețe - Capital

Viața Parlamentară

Administrație

Info AGERPRES

Breviar Medical

Monitorizare presă

Monitorizare presă internațională

Real Time Monitoring

Revista presei

Știri pentru crawler

Serviciul foto

Infografie

Calendarul săptămânal

Calendarul evenimentelor

Azi in istorie

Retrospectiva zilei

Dosar tematic

Biografii

Instituții și Organizații din România