"După consultarea arbitrului și a observatorului partidei, responsabilului de ordine și siguranță al organizatorului a cerut, în scris, intervenția forțelor de ordine și evacuarea din arena sportivă a membrilor galeriei Oțelului Galați, în conformitate cu prevederile Legii 4 din 9 ianuarie 2008, privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportive. Jandarmii vasluieni, sprijiniți de colegii de la Gruparea Mobilă Bacău au evacuat cei aproximativ 250 de suporteri ai echipei oaspete", a declarat, duminică pentru AGERPRES Lucian Modoranu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi județean (IJJ) Vaslui.
Jandarmii vor studia înregistrările de la sistemul video cu care este dotat stadionul Municipal, urmând să constate eventualele încălcări ale legii și să identifice persoanele care au provocat incidente, pentru a fi aplicate sancțiunile prevăzute de actele normative în vigoare.
FC Vaslui a învins pe Oțelul Galați cu scorul de 1-0 (1-0), duminică, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 16-a a Ligii I de fotbal. AGERPRES


La începutul partidei de fotbal dintre echipele FC Vaslui și Oțelul Galați, membrii galeriei oaspete au aruncat în teren cu obiecte pirotehnice. În urma acestor incidente au fost aplicate 16 sancțiuni contravenționale, în valoarea totală de 3550 lei, aplicându-se sancțiunea contravențională complementară de interzicere la competițiile de acest gen față de 14 suporteri, pe o perioadă de șase luni fiecare.
