"Dacă vom juca iarna, organizarea competiției nu va fi o problemă. Cum poate lumea să vină în Qatar când în iunie sunt 50 de grade Celsius? Nu e un lucru bun dacă lumea nu vine să se bucure de această competiție", a afirmat Platini pentru televiziunea Al Jazeera.
În opinia sa, calendarul competițiilor intercluburi trebuie adaptat pentru ca Mondialul din 2022 să aibă loc în decembrie.
Platini a făcut aceste afirmații la exact un an de când Qatarului i-a fost încredințată găzduirea CM 2022. Platini s-a declarat încântat că o țară arabă a primit găzduirea unui Mondial, după ce candidaturile Egiptului și Marocului au eșuat.
Atribuirea acestei competiții Qatarului a dat naștere unor suspiciuni de corupție, ce au afectat în ultimul an imaginea forului fotbalistic mondial, FIFA. AGERPRES


Președintele Uniunii Europene de Fotbal (UEFA), Michel Platini, a declarat vineri că este favorabil ideii ca Mondialul din 2022, organizat de Qatar, să aibă loc iarna, informează Reuters. 
