"Singurul lucru pe care-l pot spune acum e că le cer scuze suporterilor pentru evoluția în actuala ediție a Ligii Campionilor. (...) Se pare că sunt ani în care ghinioanele se țin lanț", a declarat Lucescu, a cărui echipă a înscris un autogol în ultimul minut, prin Răzvan Raț.
"Am putea menționa absențele noastre, dar jucătorii folosiți azi ar fi putut evolua mult mai bine. Lucrurile ar fi putut sta altfel dacă am fi fructificat măcar una dintre ocaziile pe care ni le-am creat", a spus tehnicianul, citat de site-ul lui Șahtior. Lucescu a amintit absența lui Darijo Srna, suspendat, și a adăugat că aștepta mai mult de la Willian și Luiz Adriano, care sunt mai experimentați decât colegii lor Douglas, Dentinho, Teixeira sau Mhitarian. Șahtior este "probabil cea mai tânără echipă din Liga Campionilor", iar unii jucători au arătat că deocamdată sunt "prea tineri pentru acest nivel", a afirmat Lucescu.
"Norocul le surâde de regulă celor care sunt mai îndrăzneți, probabil că Porto a stat mai bine ca noi la acest capitol. Această ediție de Liga Campionilor a fost o mare lecție pentru noi. Mulți dintre jucătorii noștri tineri trebuie să tragă niște concluzii. (...) E nevoie de o analiză aprofundată", a comentat el.
Lucescu a precizat că se va concentra asupra meciurilor de campionat, dar își propune de asemenea să câștige ultima partidă a grupei, pe terenul lui APOEL Nicosia, echipă deja calificată în optimile de finală ale competiției. AGERPRES


Antrenorul român Mircea Lucescu le-a cerut scuze fanilor pentru campania slabă a lui Șahtior Donețk în Liga Campionilor la fotbal, echipa ucraineană, învinsă acasă cu 2-0 de FC Porto, miercuri, în Grupa G, nemaiavând șanse nici măcar la locul 3, care asigură calificarea în Europa League.
