Gaz Metan conducea cu 2-0 după doar 13 minute de joc, grație golurilor marcate de Cristian Bud (8) și Thaer Bawab (13), dar Rapid a avut un final de primă repriză excelent și a reușit egalarea.
Mai întâi Pancu a reușit unul dintre cele mai frumoase goluri ale campionatului, cu preluare cu spatele la poartă și apoi șut din foarfecă laterală (38), iar apoi Ovidiu Herea a punctat (44) dintr-un penalty acordat pentru faultul lui Ciucă (eliminat la această fază) asupra lui Romeo Surdu.
Rapid a trecut în avantaj după pauză (61), prin golul splendid reușit de Filipe Teixeira (61), dar oaspeții nu au cedat și au obținut și ei un penalty (Bozovic l-a faultat pe Răzvan Avram și a fost eliminat), transformat de iordanianul Bawab (81).
Doar două minute s-a menținut egalitatea, Rapid egalând prin Filipe Teixeira (83), un gol controversat, la care mingea a părut că nu a depășit linia porții, iar rapidistul Marcos Antonio se afla în poziție de ofsaid.
Pancu a închis tabela în prelungiri (90+3), cu o nouă reușită de kinogramă - lob de la 40 de metri în poarta părăsită de portarul Cosmin Vâtcă.AGERPRES


Rapid București a învins pe Gaz Metan Mediaș cu scorul de 5-3 (3-2), luni seara, pe teren propriu, în penultimul meci din etapa a 14-a a Ligii I de fotbal.
