"Recordul va fi păstrat, nimeni nu îi va anula Paulei această performanță. Asta este sigur", a declarat pentru Associated Press unul dintre membrii consiliului IAAF, Helmut Digel.
IAAF a schimbat criteriile de omologare a recordurilor în luna august, cu prilejul Congresului de la Daegu, unde au avut loc anul acesta Campionatele Mondiale de atletism. Conform noilor reguli, care va intra în vigoare de anul viitor, un record mondial poate fi validat doar dacă este stabilit în curse de maraton strict feminine. În schimb, recordurile stabilite în curse mixte vor fi clasate cu titlul de ''cea mai bună performanță mondială''. Radcliffe stabilise recordul din 2003 la maratonul Londrei, însă într-o cursă mixtă, în care au alergat și fetele și băieții.
Chiar și așa, Radcliffe rămânea deținătoarea recordului mondial, datorită performanței reușite în 2005, cu al doilea său timp personal, 2h17min42sec.
Acum, însă, federația internațională a decis să revină asupra deciziei și să-și permită campioanei britanice să păstreze recordul mondial stabilit în aprilie 2003.AGERPRES


Britanica Paula Radcliffe (37 ani) rămâne în posesia recordului mondial la maraton stabilit în 2003, a decis Federația internațională de atletism (IAAF), care anterior anunțase că va invalida performanța acesteia (2h15min25sec), după schimbarea criteriilor de omologare a recordurilor.
