Vettel a devenit cel mai tânăr dublu campion mondial la 24 de ani, 3 luni și 6 zile și următorul său obiectiv din acest sezon este atacarea recordului de pole position, deținut în prezent de britanicul Nigel Mansell, care în 1992 a plecat de 14 ori de pe primul loc al grilei de start.
Germanul a reușit în 2011 să plece de 12 ori din pole position, dar mai are la dispoziție încă 4 curse (Coreea de Sud, India, Emiratele Arabe Unite, Brazilia) ca să doboare recordul lui Mansell.
Din cele 15 curse disputate în acest an, Vettel a ratat ''polul'' doar în Spania, Marea Britanie și Germania, răpit de coechipierul său Mark Webber.
Vettel a obținut 9 victorii din 15 curse în acest sezon, egalând performanța lui Michael Schumacher (1995, 2000, 2001) și al lui Nigel Mansell (1992). Sebastian mai are 2 victorii pentru a egala recordul de 11, obținut de Schumacher în 2002, și la 4 de recordul absolut, 13 victorii din 18 curse, stabilit tot de ''Schumi'' în 2004.
MP al Coreei de Sud a avut parte de o vreme nefavorabilă la prima ediție, de anul trecut, când din cauza ploii, piloții au rulat doar 26 de tururi, mai puțin de jumătate din distanța totală a cursei. AGERPRES


Pilotul german Sebastian Vettel (Red Bull), care duminica trecută, în Marele Premiu al Japoniei, și-a asigurat matematic al doilea titlu mondial de Formula 1, are ca obiectiv în Marele Premiu al Coreei de Sud de la finele acestei săptămâni stabilirea unui nou record de pole position reușite în același sezon.
