Fotbal: FC Timișoara nu are licență pentru a participa în cupele europene

Luni, 20 Iunie 2011 13:24
Votati
(0 voturi)

Andrea Traverso, Directorul UEFA pentru Licențierea Cluburilor și Fair-Play-ul Financiar, a declarat luni, într-o conferință de presă, că FC Timișoara nu a primit licența pentru a participa în sezonul viitor al cupelor europene, chiar dacă a ocupat locul doi în campionatului trecut și din punct de vedere sportiv avea dreptul de a evolua în turul III preliminar al Ligii Campionilor.



''Pe lista cluburilor care au primit licențe pentru competițiile UEFA, sezonul 2011-2012, nu se află FC Timișoara'', a conformat Traverso, care a precizat că situația celorlalte cluburi care nu au primit licență pentru Liga I, dar nu sunt calificate pentru competițiile organizate de forul european, nu este de competența UEFA și nu poate comenta asupra situației.

Traverso a precizat că modelul de licențiere aplicat în România este similar cu cel aplicat în 49 din cele 53 de asociații naționale europene afiliate la UEFA. ''Din sezonul 2004-2005, toate cluburile care participă în cupele europene trebuie să primească o licență. În lipsa ei, clubul nu poate participa la competițiile noastre. UEFA supervizează procesul de licențiere pentru ca el să fie aplicat corect'', a explicat Andrea Traverso, care lucrează de 10 ani în cadrul procesului de licențiere și fair-play financiar.

Viorel Duru, Directorul de Licențiere al FRF, a reafirmat că deciziile luate de comisia de primă instanță a sistemului de licențiere și de comisia de apel a acestui au fost în conformitate cu regulamentul, refuzând licența pentru liga I echipelor FC Timișoara și Gloria Bistrița.

O decizie definitivă în cazul lor va fi luată luni 20 iunie de Comitetul Executiv al FRF. AGERPRES

Banner
Banner

Știri interne

Știri externe

Știri economice

Știri sportive

Mondorama

Zig Zag

Ora Europei

Bănci - Piețe - Capital

Viața Parlamentară

Administrație

Info AGERPRES

Breviar Medical

Monitorizare presă

Monitorizare presă internațională

Real Time Monitoring

Revista presei

Știri pentru crawler

Serviciul foto

Infografie

Calendarul săptămânal

Calendarul evenimentelor

Azi in istorie

Retrospectiva zilei

Dosar tematic

Biografii

Instituții și Organizații din România