Sorin Oprescu, împreună cu o delegație UEFA, condusă de președintele acestui for, Michel Platini, au vizitat, sâmbătă, Stadionul Național, după care au susținut o conferință de presă comună.
În cadrul acesteia, edilul capitalei a afirmat că ritmul lucrărilor va fi accelerat și că, "probabil, se va lucra și noaptea". "Avem finanțare pentru finalizarea acestui obiectiv de investiții și deja am format echipele care să se ocupe de evenimentul de inaugurare a stadionului. Suntem mândri de acest stadion care aparține românilor", a afirmat el.
La rândul său, Michel Platini s-a declarat mulțumit de ceea ce a văzut, precizând că nu are sugestii de făcut constructorului. "Aș spune că acest stadion nu este construit numai pentru finala Europa League de anul viitor, ci reprezintă o istorie care va continua să se scrie. România avea nevoie de un stadion ca acesta. Am venit special în România să văd acest stadion pentru că nu voi putea fi aici la meciul de pe 10 august'', a afirmat Platini.
Trezorierul UEFA, Marios Lefkaritis, a precizat, la solicitarea jurnaliștilor, că banii alocați pentru construirea stadionului bucureștean au fost folosiți corespunzător. ''Să nu uităm că atunci când am venit aici prima data era doar o groapă mare iar acum vedem un stadion aproape gata. Numai cine nu a văzut acest stadion de la început și l-a văzut acum pentru prima data poate avea dubii că nu va fi finalizat la timp. Așadar, n-am niciun motiv să cred că nu se va juca meciul (România-Argentina - n.r.)''.
Vicepreședintele UEFA, Ionuț Lupescu, l-a completat pe Marios Lefkaritis, explicând că proiectul a fost făcut în baza unui manual UEFA pe care atât constructorul cât și proiectantul l-au respectat, în ceea ce privește structurile unui stadion de categoria Elite. "Vă pot spune că toată delegația a fost încântată de stadion și ca un om care lucrează în multe comisii de evaluare pot certifica faptul că, în ceea ce privește raportul calitate/preț, dar și capacitate, stadionul Lia Manoliu este cel mai ieftin din Europa. Sunt alte stadioane, cu o capacitate mai mică și costuri mai mari. Dacă după 20 de ani, când se construiește primul stadion în România vorbim numai de bani, înseamnă că am pierdut cei 20 de ani'', a precizat vicepreședintele UEFA. AGERPRES


Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, l-a asigurat sâmbătă, pe președintele UEFA, Michel Platini, că Stadionul Național "Lia Manoliu" va fi gata în termenul stabilit, astfel încât la data de 10 august să poată găzdui meciul România-Argentina. 
