Medalia de argint a revenit italianului Fabrizio Donato - 17,73 m.
Seria celui mai puternic concurs de triplusalt indoor din istoria competiției a fost deschisă chiar de Marian Oprea, care, din prima încercare, a reușit un 17,62 m, nou record al competiției, cu 25 cm mai bine decât cel mai bun rezultat al său din acest sezon. Imediat după aceasta, însă, deținătorul titlului, din 2009, de la Torino, italianul Fabrizio Donato, s-a autodepășit, reușind un 17,70 m, apoi un 17,73 m, fiind depășit, la rândul lui, de francezul Teddy Tamgbo, care, cu două rezultate de 17,92 m, record mondial, a binemeritat medalia de aur.
Medalia de bronz cucerită în aceste condiții de Marian Oprea este cu atât mai valoroasă. Iar dacă reamintim că el a suferit, în ultimii, numeroase intervenții chirurgicale, revenindu-și abia anul trecut, la Barcelona, când a devenit vicecampion european în aer liber, caracterul de veritabil campion al dinamovistului iese și mai mult în evidență.
În finala probei feminine de săritura în lungime, reprezentanta României, Cornelia Deiac, și-a căutat pașii aproape tot concursul, nereușind să prindă un prag valabil decât de două ori, patru sărituri fiind depășite, Cu 6,45 m din a doua încercare, Cornelia Deiac s-a clasat pe locul 7. Podiumul la această probă s-a decis în 5 cm: aurul a revenit rusoaicei Daria Klișina, cu 6,80 m, argintul, portughezei Naide Gomes, cu 6,79 m, iar bronzul, unei alte sportive din Rusia, Iulia Pidlujnaia - 6,75 m.
La 3.000 m feminin, unde premiera a fost făcută de fosta dublă campioană europeană de sală, dar și campioană mondială indoor chiar aici, la Paris-Bercy, în 1997, românca Gabriela Szabo, primul loc a revenit principalei favorite, Helen Clitheroe (Marea Britanie) - 8'56"66/100, urmată de Olesia Sireva (Rusia) - 8'56"69/100 și de Lidia Chojecka (Polonia) - 8'58"30/100. Pe locul 10, cu o comportare notabilă, a sosit românca Roxana Bârcă - 9'09"19/100, cel mai bun timp al ei în acest sezon.
Desfășurat timp de 2 zile, heptatlonul și-a stabilit podiumul chiar în ultima probă, de 1.000 m. Dacă în privința primului loc, belarusul Andrei Kramceanka nu a avut emoții, totalizând 6.282 puncte, francezul Nadir El Fassi a venit pe locul de argint chiar în ultima probă, reușind 6.237 puncte, în timp de bronzul a revenit veteranului ceh, 36 ani, Roman Sebrle, cu 6.178 puncte.
Alte rezultate
800 m masculin:
1. Adam Kszczot (Polonia)1'47"87/100
2. Marcin Lewandowski (Polonia)1'48"23/100
3. Kevin Lopez (Spania)1'48"35/100
800 m feminin:
1. Evghenia Zinurova (Rusia)2'00"19/100
2. Jennifer Meadows (Marea Britanie)2'00"50/100
3. Iulia Rusanova (Rusia)2'00"80/100
înălțime feminin:
1. Antonietta Di Martino (Italia)2,01 m
2. Ruth Beitia (Spania)1,96 m
3. Ebba Jungmark (Suedia)1,96 m
1.500 m masculin:
1. Manuel Olmeda (Spania)3'41"03/100
2. Kemal Koyuncu (Turcia)3'41"18/100
3. Bartosz Nowwicki (Polonia)3'41"48/100
60 m feminin:
1. Olesia Pohv (Ucraina)7"13/100
2. Maria Rienien (Ucraina)7"15/100
3. Ezinne Okparaebo (Norvegia)7"20/100
60 m masculin:
1. Francis Obikwelu (Portugalia)6"53/100 (record național)
2. Dwain Chambers (Marea Britanie)6"54/100
3. Christian Lemaitre (Franța)6"58/100
prăjină feminin:
1. Anna Rogowska (Polonia)4,85 m
2. Silke Spiegelburg (Germania)4,75 m
3. Kristina Gadschiew (Germania)4,65 m
4x400 m feminin:
1. Rusia3'29"34/100
2. Marea Britanie3'31"36/100
3. Franța3'32"16/100
4x400 m masculin:
1. Franța3'06"17/100
2. Marea Britanie3'06"46/100
3. Belgia3'06"57/100
Așadar, la actuala ediție a campionatelor europene indoor, România, cu o echipă alcătuită din mulți sportivi foarte tineri, a fost prezentă în 4 finale, obținând o medalie de bronz, prin Marian Oprea, la triplusalt, și alte 3 prezențe în finale - locul 5 la triplusalt prin Cristina Bujin, locul 7, la lungime, prin Cornelia Deiac, și locul 10 la 3.000 m, prin Roxana Bârcă.
AGERPRES


Triplusaltistul român Marian Oprea a cucerit, duminică, la Campionatele europene indoor de atletism de la Paris-Bercy, medalia de bronz la triplusalt, cu 17,62 m, în cel mai puternic concurs al actualei ediții a competiției continentale de sală, în cursul căruia recordul lumii a fost bătut de 2 ori, la 17,92 m, de noul campion european, francezul Teddy Tamgho, iar recordul competiției, de nu mai puțin de 6 ori! 
