Crina a devenit cel mai tânăr alpinist din lume și prima femeie din lume care încheie circuitul ''7 Volcanoes'' - cei mai înalți vulcani de pe cele 7 continente - după ce a escaladat vârful Muntelui Sidley (4.285 m), în Antarctica, pe 24 ianuarie 2011.
Apoi, Crina este și cea mai tânără alpinistă din lume care a urcat pe Mt. Vinson (4.892 m) din Antarctica, performanță reușită în ziua de 4 ianuarie 20100, când a escaladat cel mai înalt vârf al continentului.
Crina ''Coco'' Popescu este membră a Clubului Sportiv Montan Altitudine, afiliat Federației Române de Alpinism și Escaladă și Maestră a Sportului din anul 2009.
Alpinista declarat la sosire, pe Aeroportul Internațional ''Henri Coandă'': "Când ajung sus în vârf, scot steagul României, mă gândesc la cei de acasă, la oamenii care mă susțin mereu. Cel mai greu este în timpul antrenamentelor, când suntem în expediții, ne bucurăm de ceea ce vedem și ceea ce realizăm". Coco a precizat, pentru numeroșii ziariști prezenți la aeroport, că primele sale obiective de acum încolo sunt școala și recuperarea după această expediție aparte.
La aeroport, alpinista a fost întâmpinată de numeroși suporteri, care țineau un banner și stegulețe tricolore, toate cu următorul înscris: "Coco, îți mulțumim că ne-ai arătat ce înseamnă România".
Participarea sa la expedițiile internaționale a fost susținută de Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret.
Născută la Râșnov, Crina Popescu escaladează munții de la 6 ani, alături de tatăl ei.
Crina ''Coco'' Popescu a fost desemnată sportiva anului trecut, de Federația Română de Alpinism și Escaladă.
Ea a urcat pe parcursul anului 2010 nu mai puțin de 4 vârfuri de pe glob în cadrul circuitelor ''Seven Volcanoes'' și ''Seven Summits'': vulcanii Giluwe în Papua și Pico de Orizaba din Mexic și cei mai înalți munți din Oceania și America de Nord: Carstensz Piramyd, respectiv McKinley.AGERPRES


Alpinista Crina ''Coco'' Popescu (16 ani) a revenit marți după-amiază la București, după cea mai importantă expediție a sa, intitulată ''Antarctica 2010-2011''. A fost prima expediție în care nu a fost însoțită de tatăl și antrenorul ei, Liviu Popescu, și în care au fost doborâte mai multe recorduri mondiale pentru România.
