Fotbal: Mihai Stoica - ''Voi reveni la conducerea unui club la sfârșitul campionatului''

Joi, 09 Septembrie 2010 15:27
Votati
(0 voturi)

Mihai Stoica, fost manager general la Unirea Urziceni, a anunțat joi că, deși a primit mai multe oferte, va prelua un club la sfârșitul ediției actuale de campionat sau cel mai devreme, în condiții excepționale, la iarnă, după primele 19 etape ale sezonului.



Cu prilejul unei conferințe de presă, MM Stoica a dezvăluit că discuțiile cele mai serioase le-a avut cu finanțatorii Florian Walter (U Cluj) și Ioan Neculae (FC Brașov), dar că până la urmă nu s-a concretizat nimic. Au existat, de asemenea, contacte și cu Dinamo, dar Stoica a lăsat să se înțeleagă că i-ar fi imposibil să lucreze acolo, deși au trecut trei ani de când a părăsit Steaua. El a negat că a fost contactat de cluburi precum CFR Cluj, FC Vaslui și Steaua, iar în cazul Timișoarei a existat doar o discuție privată, cu câțiva politicieni locali, dar în niciun caz nu a primit o ofertă.

Mihai Stoica opina că fotbalul românesc la nivel de club ar avea multe de câștigat dacă ar fi condus de manageri și antrenori, iar patronii s-ar amesteca mai puțin în viața echipelor. El a dat exemplu situațiile de la Gaz Metan Mediaș și Oțelul Galați, care au rezultate foarte bune în acest început de campionat.

Stoica a adăugat că în această perioadă de pauză va activa la un post de televiziune, începând de săptămâna viitoare, fără a-l nominaliza, dar va colabora și câteva jurnale.

''Voi accepta propunerea unui post de televiziune, nu este vorba doar de a comenta și de a analiza fotbalul românesc, ci și de a încerca să trezim interesul iubitorului român de fotbal pentru fotbalul european''.

Stoica vede echipa Steaua, întărită cu cei mai buni jucători de la Unirea Urziceni, cu șanse mai mari ca niciodată la câștigarea campionatului.

Mihai Stoica a declarat că se adaugă corului de contestatari ai lui Răzvan Lucescu, fie și numai pentru faptul că selecționerul a ales să plece să se relaxeze după cele două meciuri din preliminariile EURO 2012, în loc să dea niște explicații, pentru că ''ne este dator''.

Mihai Stoica (45 ani) s-a remarcat ca un foarte bun conducător de club, activând în cariera sa la Oțelul Galați (1992-2002), Steaua București (2002-2004) și Unirea Urziceni (2007-2010).AGERPRES

Banner

Știri interne

Știri externe

Știri economice

Știri sportive

Mondorama

Zig Zag

Ora Europei

Bănci - Piețe - Capital

Viața Parlamentară

Administrație

Info AGERPRES

Breviar Medical

Monitorizare presă

Monitorizare presă internațională

Real Time Monitoring

Revista presei

Știri pentru crawler

Serviciul foto

Infografie

Calendarul săptămânal

Calendarul evenimentelor

Azi in istorie

Retrospectiva zilei

Dosar tematic

Biografii

Instituții și Organizații din România