Rummenigge a profitat de cel de-al doilea congres al ECA pentru a cere FIFA și UEFA să avanseze în dosarul asigurărilor jucătorilor internaționali.
''Noi nu vom mai accepta mult obligația de a ceda jucători pentru partide internaționale și să riscăm să plătim singuri salariul în cazul accidentării unui jucător'', a declarat Rummenigge, potrivit agenției sportive germane SID.
Rummenigge a evocat accidentarea prelungită a lui Arjen Robben, mijlocașul său olandez, pentru a relansa în ultima perioadă dezbaterea cu FIFA și UEFA, pentru o eventuală asigurare a internaționalilor.
Calendarul internațional constituie un alt punct de dezacord ridicat de Rummenigge. ''Noi vrem ca în viitor să fie cântărit mai bine calendarul internațional'', a spus el.
Umberto Gandini, vicepreședintele lui AC Milan, Sandro Rosell, președintele clubului FC Barcelona, și John MacClelland, de la Glasgow Rangers, au fost ales vicepreședinți ai ECA.
Fondată în 2008 pe rămășițele G-14 care regrupa cele mai bogate și influente 14 cluburi din Europa, ECA regrupează acum 197 de cluburi europene de fotbal și este însărcinată să apere interesele membrilor săi. AGERPRES


Președintele clubului Bayern Munchen, Karl-Heinz Rummenigge, a fost reales marți în funcția de președinte al Asociației europene a cluburilor (ECA), de către noul comitet executiv, anunță clubul bavarez pe site-ul său oficial.