După 2-1 în Finlanda, Timișoara era condusă la pauză cu 3-0 după golurile marcate de Ilari Äijälä (18), Tosaint Ricketts (20, 25). Timișoara a început o cursă de urmărire și a reușit să revină spectaculos și să se califice de o manieră incredibilă, grație golurilor reușite de Mircea Axente (53), Ianis Zicu (80) și Marian Cisovsky (90+3).
Timișoara a început, cum era normal, la cârma meciului și Goga a avut prima ocazie de gol (10). Nimeni nu-și putea închipui care va fi desfășurarea partidei în min. 15, când Ricketts rata prima ocazie a oaspeților. În decurs de șapte minute, finlandezii au punctat de trei ori, sancționând lejeritatea din apărarea formației bănățene, lipsa de reacție a jucătorilor antrenați de Vladimir Petrovic, care păreau simpli spectatori într-o piesă nefericită. Ilari Äijälä (18) a deschis scorul cu un lob de la circa 25 de metri, după ce Taborda a respins o minge aruncată spre careul său. Ricketts a majorat scorul în min. 20, după ce a trecut ușor de Cisovsky, tot canadianul marcând al treilea gol în minutul 25, după o nesincronizare la un corner.
Timișoara și-a revenit treptat și a atacat poarta adversă, dar Contra (27), Alexa (28), Axente (31), Tameș (31) și Goga (37) nu au reușit nici măcar un singur gol.
La reluare, Timișoara a continuat ofensiva, Alexa a șutat în bară (51), iar Axente a marcat primul gol al gazdelor, în min. 53, după ce Goga trimisese și el în bară: 1-3. Bănățenii s-au precipitat de multe ori în atac și nu au reușit să desfacă apărarea supraaglomerată a oaspeților. Goga (57) și Mansour (79) au ratat situații bune, iar Zicu a marcat la meciul de debut pentru Timișoara: 2-3 (80). Goga a ratat golul calificării în min. 84, când Hietanen a respins de pe linia porții. Cisovsky a reușit golul unei calificări meritate, în prelungiri, după centrarea lui Mansour (90+3): 3-3. AGERPRES.


FC Timișoara s-a calificat incredibil în play-off-ul competiției Europa League la fotbal, după ce a terminat la egalitate 3-3 (0-3), cu formația finlandeză Myllykosken Pallo-47, joi seara, pe teren propriu, în manșa a doua a turului III preliminar.