"Le-am spus băieților că n-am nevoie de oameni care sunt cu capul în nori și care se mulțumesc cu puțin. Vreau concentrare maximă la meciul cu Steaua, să fim agresivi ca-n partida cu CFR Cluj și cred că putem obține punct sau puncte. Steaua este favorită pentru că are ca obiectiv câștigarea campionatului", a declarat Dorinel Munteanu.
La rândul său, directorul general Marius Stan a declarat că "dacă vom pierde la Steaua jucând slab, se va spune că victoria cu CFR a fost un accident, o întâmplare. Este posibil ca jucătorii noștri să fi luat prea mult aer în piept după ultimele succese și trebuie să ia în calcul că nu s-a terminat campionatul''.
Stan a apreciat că ''Steaua este favorită, dar s-a demonstrat că nu există echipe invincibile în campionatul nostru și, dacă vom alerga ca disperații și nu vom fi timorați, vom pleca neînvinși din Ghencea. Îmi doresc atitudine din partea jucătorilor pentru că fiecare punct contează, iar acest lucru se va vedea la final."
Delegația echipei Oțelul Galați va pleca spre Capitală joi dimineața, în jurul orei 9,30. Roș-alb-albaștrii vor fi cazați la Mogoșoaia și după-amiaza vor susține ultimul antrenament dinaintea jocului oficial cu Steaua, de vineri 12 martie (ora 20,30), în cadrul etapei a 21-a a Ligii I Gamebookers.com. AGERPRES


Antrenorul echipei Oțelul Galați, Dorinel Munteanu, a declarat că dacă jucătorii săi vor fi concentrați pot obține punct sau puncte cu Steaua București, în Ghencea.