Formula 1: Adrian Sutil face apel împotriva condamării sale la 18 luni de închisoare cu suspendare

Miercuri, 08 Februarie 2012 17:14
Votati
(0 voturi)

Pilotul german de Formula 1 Adrian Sutil, condamnat la 18 luni de închisoare cu suspendare și la plata unei amenzi în valoare de 200.000 de euro pentru lovituri și vătămări corporale grave împotriva unui acționar al echipei Lotus Renault, va face apel împotriva acestei sentințe, a anunțat miercuri managerul său, Manfred Zimmermann.



"Suntem convinși că procesul nu a fost corespunzător. Multe lucruri au mers împotriva noastră", a declarat Zimmermann, precizând că dorește o judecată "rezonabilă" în fața unui tribunal de mare instanță.

Însă Parchetul din Munchen se află, la rândul său, pe punctul de a face apel, a confirmat purtătorul său de cuvânt, considerând sentința prea indulgentă, procurorul solicitând în cursul procesului o condamnare de 21 de luni cu suspendare.

Sutil, în vârstă de 29 de ani, care pilota în sezonul trecut pentru Force India, a fost găsit vinovat de vătămare corporală cu o cupă de șampanie a omului de afaceri luxemburghez Eric Lux, pe data de 17 aprilie la Shanghai.

În prima zi a procesului, pilotul și-a prezentat scuze: "Sunt absolut dezolat, nu am dorit să se întâmple asta". În fața instanței, Sutil a explicat că a încercat în nenumărate rânduri să-i prezinte scuze victimei, dar fără succes, adăugând că gestul său a fost involuntar.

În schimb, Eric Lux a precizat că ar fi dorit să fie căutat pentru a i se prezenta scuze personal, nu prin telefon.

Un scandal, se pare, că a izbucnit între cei doi într-un bar de noapte din Shanghai după Marele Premiu al Chinei, unde germanul se afla pentru a sărbători victoria prietenului său Lewis Hamilton (McLaren).

Sutil l-a rănit pe Lux la gât cu o cupă de șampanie înainte de a părăsi localul, rana provocată, de aproximativ 9 cm lungime, necesitând 24 de puncte de sutură.AGERPRES

Banner
Banner

Știri interne

Știri externe

Știri economice

Știri sportive

Mondorama

Zig Zag

Ora Europei

Bănci - Piețe - Capital

Viața Parlamentară

Administrație

Info AGERPRES

Breviar Medical

Monitorizare presă

Monitorizare presă internațională

Real Time Monitoring

Revista presei

Știri pentru crawler

Serviciul foto

Infografie

Calendarul săptămânal

Calendarul evenimentelor

Azi in istorie

Retrospectiva zilei

Dosar tematic

Biografii

Instituții și Organizații din România