"După primul stagiu din această iarnă sunt mulțumit, ne-am atins ce ne-am propus, obiectivele dinainte stabilite. Ne-am încărcat bateriile, dar al doilea cantonament nu m-a mulțumit pentru că rezultatele și atitudinea unor băieți mă cam îngrijorează'', a spus tehnicianul pe site-ul oficial al clubului, citat de Agerpres. ''Mai am destulă vreme până la primul joc oficial din 2012. Am văzut din partea unora o atitudine nepotrivită pentru performanță si asta mă supără. Vreau ca băieții să înțeleagă că obiectivele pe care ni le-am propus sunt foarte greu de realizat și am nevoie de atitudine, de comportament adecvat profesionalismului", a mai spus Munteanu.
Dorinel Munteanu a subliniat că ''nu avem nicio victorie în 2012 și nu pot fi bucuros de asta. Am fost înțelegător doar la primul joc, pe care l-am avut la discreție. Am condus cu 1-0, apoi am luat doua goluri din faze fixe, dar și în al doilea joc tot din fază fixă am încasat gol. Poate fi și puțină lipsă de concentrare, dar vreau ca fotbaliștii să-și respecte munca. N-am câștigat, nu mă îngrijorează acest lucru, dar nici nu mă mulțumește. Cu siguranță, din aceste meciuri pierdute, avem ce învăța."
Oțelul Galați va pleca marți într-un stagiu de pregătire în Spania, al treilea al iernii. AGERPRES


Dorinel Munteanu, antrenorul echipei de fotbal Oțelul Galați, s-a declarat nemulțumit de felul cum se prezintă campioana după primele două perioade de pregătire din această iarnă, în vederea returul campionatului intern, desfășurate la Poiana Brașov și în Cipru.
