Gala baschetului românesc

Marți, 31 Ianuarie 2012 09:06
Votati
(0 voturi)

Luni seara a avut loc Gala baschetului românesc, la Palatul Parlamentului din București, organizată de Federația Română de Baschet, cu ocazia sărbătoririi a 80 de ani de la înființarea Federației Internaționale (FIBA).



Cu acest prilej, au fost premiați cei mai buni jucători pe anul 2011, căpitanii echipelor naționale, Cristina Ciocan și Mihai Silvășan.

Carmen Tocală, președintele FR Baschet, a precizat că în opt decenii acest sport s-a dezvolta incontestabil în țara noastră: anual sunt organizate 22 de campionate naționale, cu 155 de jocuri săptămânal, cu 8-10 echipe naționale înscrise în competiții europene.

Printre invitații s-au aflat președintele FIBA Europe, Olafur Rafnsson, Secretarul General al FIBA, Nar Zanolin, Kosta Iliev - Director FIBA, Miguel Betancor și Richard Stokes - directori FIBA Europe, Ron Coppenrath - Secretar General IWBF, precum și celebrii foști jucători din NBA, Dino Meneghin (președintele Federației Italiene) și Gheorghi Glușkov (președintele Federației Bulgare).

România este membru fondator al federației internaționale alături de alte șapte națiuni: Argentina, Portugalia, Grecia, Italia, Letonia, Elveția, Cehoslovacia. Actul constitutiv al FIBA datează de la 18 iunie 1932, când, la Geneva, reprezentanții celor opt state și-au pus semnătura pe documentul ce avea să stea la baza unei puternice structuri sportive. Din partea țării noastre, documentul a fost semnat de un ...boxer, DD Teica, aflat la studii în Elveția, cu o bursă. FIBA este acum cea mai importantă structura sportiva mondială și reunește un număr de 213 federații naționale și peste 500 de milioane de practicanți licențiați.

La gală au mai participat Daniel Funeriu, Ministrul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, László Borbély, Ministrul Mediului și Pădurilor, Octavian Morariu, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Doine Melinte, președintele Autorități Naționale pentru Sport și Tineret, jucători, antrenori, conducători au unor federații sportive, numeroși jurnaliști etc.

Gala Aniversară s-a terminat cu "Balul de caritate - Copii pentru copil", care are drept scop strângerea de fonduri pentru un mic baschetbalist, în vârstă de numai 8 ani și jumătate, legitimat la clubul Solaris Ploiești, care în această iarnă, în timpul unui cantonament de pregătire la munte, a primit un diagnostic medical necruțător. AGERPRES

Banner
Banner

Știri interne

Știri externe

Știri economice

Știri sportive

Mondorama

Zig Zag

Ora Europei

Bănci - Piețe - Capital

Viața Parlamentară

Administrație

Info AGERPRES

Breviar Medical

Monitorizare presă

Monitorizare presă internațională

Real Time Monitoring

Revista presei

Știri pentru crawler

Serviciul foto

Infografie

Calendarul săptămânal

Calendarul evenimentelor

Azi in istorie

Retrospectiva zilei

Dosar tematic

Biografii

Instituții și Organizații din România