Afiseaza stiri dupa cuvantul cheie: organizatii agricole

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a anunțat, miercuri, că prelungește termenul pentru depunerea de proiecte aferente Măsurii 121 privind modernizarea exploatațiilor agricole.

Publicat in Economic

Cea de-a doua ediție a Forumului Național de Agricultură, organizat miercuri la București, își propune să identifice problemele majore ale agriculturii românești împreună cu marii actori din piața de profil, dar și cu reprezentanții autorităților.

Publicat in Economic

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Stelian Fuia, speră ca în termen de două săptămâni să înainteze Guvernului proiectul de act normativ privind taxarea terenurilor nelucrate.

Publicat in Economic

Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (APDRP) pune la dispoziția celor interesați să-și împădurească terenurile agricole peste 176 de milioane de euro, în 2012, din fondurile europene disponibile prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR), informează luni un comunicat al APDRP.

Publicat in Economic

Culturile agricole însămânțate în toamnă nu au fost afectate de ger datorită stratului de zăpada căzut săptămâna trecută în majoritatea regiunilor țării, consideră ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Valeriu Tabără.

Publicat in Economic

România avea în 2010 cel mai mare număr de exploatații agricole din Uniunea Europeană, 3,856 milioane (sau 32% din totalul UE 27), urmată de departe de Italia cu 1,6 milioane exploatații (13,5% din totalul UE) și Polonia (1,5 milioane exploatații 12,5% din totalul UE), arată datele publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

Publicat in Economic
Miercuri, 14 Septembrie 2011 12:01

Undă verde la programul "Rabla" pentru tractoare

Proprietarii de tractoare și mașini agricole autopropulsate se pot înscrie în Programul de stimulare a înnoirii Parcului național, în perioada 12 septembrie - 10 noiembrie 2011, valoarea totală a programului pentru 2011 ridicându-se la 51,6 milioane lei, potrivit unui comunicat al Agenției pentru Protecția Mediului Ilfov.

Publicat in Economic

Agenția de evaluare financiară Moody's Investors Service a revizuit în scădere ratingurile de credit ale băncilor franceze Credit Agricole și Societe Generale, citând expunerea lor la datoria Greciei, transmite Reuters.

Publicat in Economic

Toate organizațiile agricole din România vor ieși în stradă în data de 2 septembrie, Federația Națională a Sindicatelor din Agricultură, Alimentație, Tutun, Domenii și Servicii Conexe Agrostar și Asociația Producătorilor Agricoli din România organizând o amplă acțiune de protest, a anunțat, marți, la un post privat de televiziune, președintele Agrostar, Ștefan Nicolae.

Publicat in Social

Programul 'Rabla' pentru tractoare debutează vineri, cu o zi mai devreme decât termenul stabilit, suma alocată pentru 2010 fiind de 100 milioane de lei.

Publicat in Stirea zilei
Pagina 1 din 2
Banner
Banner

Știri interne

Știri externe

Știri economice

Știri sportive

Mondorama

Zig Zag

Ora Europei

Bănci - Piețe - Capital

Viața Parlamentară

Administrație

Info AGERPRES

Breviar Medical

Monitorizare presă

Monitorizare presă internațională

Real Time Monitoring

Revista presei

Știri pentru crawler

Serviciul foto

Infografie

Calendarul săptămânal

Calendarul evenimentelor

Azi in istorie

Retrospectiva zilei

Dosar tematic

Biografii

Instituții și Organizații din România